Piata de arta a explodat. Numarul de vizitatori ai muzeelor este in crestere. Tot mai multi oameni se proclama artisti. Arta contemporana a devenit o distractie de masa, un bun de lux, un punct din fisa postului pentru unii sau un soi de religie alternativa, pentru altii. Intr-o serie de naratiuni descrise intr-o cadenta excelenta, Sarah Thornton investigheaza dramatismul unei licitatii la Christie’s, procesul de creatie din atelierele lui Takashi Murakami, elita colectionarilor de la Targul de Arta de la Basel, excentricitatile revistei Artforum, competitia din spatele unui important premiu artistic, viata in cadrul unui faimos seminar la o scoala de arta si minunatiile Bienalei de la Venetia. Prezentand intr-un stil savuros institutiile care au puterea de a modela istoria artei si avand la baza sute de interviuri cu actori importanti ai domeniului, studiul etnografic al lui Thornton ne va schimba radical felul in care privim cultura contemporana.

 

    "Una dintre cele mai bune carti despre lumea artei." - The New York Times

    "Thornton este o Jane Goodall a lumii artei." - Washington Post

 

    „Ma aflu in coltul standului unei alte galerii din Londra. Spre deosebire de Miro si de spatiul ei colorat si plin de picturi, cel apartinand lui Lisson Gallery este minimalist si consacrat exclusiv sculpturii. Proprietarul sau, Nicholas Logsdail, a fost initiat in arta de unchiul sau, scriitorul Roald Dahl, care, prin anii '50, obisnuia sa-l ia cu el prin galeriile londoneze de pe Cork Street. Primul american pe care l-a intalnit Logsdail a fost Walt Disney, care venise la conacul lor de la tara pentru a cumpara drepturile asupra Gremlinilor lui Dahl. Impozantul dealer a fost intern la liceul Bryanston, apoi a facut studii de arta la Slade School of Fine Art din Londra. Nu a fost niciodata un tip care sa se imbrace extravagant si, in ciuda averii sale, locuieste intr-o garsoniera situata deasupra uneia dintre cele doua galeril ale sale. Fumeaza o tigara si studiaza o sculptura murala de Anish Kapoor: de un rosu intens, are o gaura usor descentrata. Standul este aglomerat, dar el ignora haosul. Se plange de „colectionarii fuga-fuga care se duc la galerii fuga-fuga sa cumpere artisti fuga-fuga". Lui ii plac „artistii care au un ritm lent, foarte buni, foarte seriosi, care refuza viteza si isi urmeaza cu tenacitate, fantezie si incredere propriile in interese artistice".

    In domeniu din 1967, Logsdail a luat pentru prima data un stand la Basel in 1972, la varsta de 26 de ani, si de atunci incoace nu a lipsit niciodata. „Sa te intorci in fiecare an, la inceputul lui iunie, e ca in filmele science-fiction, ai acest sentiment de deja-vu, ca te afli intr-o bucla temporala", imi spune el. La inceputul anilor '70, nu existau decat doua targuri cu ambitii internationale — Koln, care a debutat 1969, si Basel. In ultimii cincisprezece ani, insa, targurile internationale de arta au proliferat, iar astazi Lisson Gallery este prezenta, in medie, la sapte targuri pe an, expunand genuri diferite de lucrari in locuri diferite — punand accentul pe artistii sai spanioli si latino-americani cand este la ARCO, la Madrid, sau scotand in evidenta lucrari ale unor artisti americani mai putin cunoscuti la Miami (unde Art Basel tine un targ geaman). Numarul de vizitatori la cele doua targuri combinate este atat de mare incat galeria realizeaza 50% din cifra sa de afaceri la aceste doua evenimente.

    Logsdail face distinctie intre galerii si ceea ce el numeste cu dispret „vanzatori de arta". Cele dintai descopera si promoveaza artisti, in timp ce ultimii fac comert cu obiecte de arta. „Lumea artei nu are reguli. Ca atare, eu atribui longevitatea galeriei mele faptului ca mi-am facut propriile reguli", imi explica el. Multi proprietari de galerii de succes se considera niste rebeli. Unii sunt dealeri care prefera contactul cu artistii — in general, acestia au studiat artele si au renuntat la vocatia initiala in momentul in care au descoperit ca au talent de organizatori de expozitii. Altii sunt dealeri care se concentreaza pe colectionari — ei tind sa-si faca ucenicia la Sotheby's sau la Christie's si adesea debuteaza ei insisi fiind colectionari. O a treia categorie lucreaza cu curatori — ei studiaza istoria artei si exceleaza in descrieri savante ale operei artistilor lor. In orice caz, nu exista nicio formare obligatorie sau vreo certificare specifica pentru a deveni galerist sau draler. Oricine isi poate atribui acest titlu.

    Logsdail se amuza in continuare facand un inventar al tipurilor de colectionari mai putin credibili. „Avem speculantii, care sunt ca dependentii de jocuri de noroc: ei studiaza tendintele, citesc reviste, asculta ce se vorbeste pe strada, au presimtiri. Noi ne plangem, dar lumea artei n-ar putea functiona fara ei. Apoi sunt cei care pescuiesc cu plasa, cu navodul. E ca in industria pescuitului, vin cu plase mari pentru a fi siguri ca nu le scapa nimic si a putea spune dupa aceea: «Eu am fost acolo, am unul din asta, l-am cumparat in 1986»". Stramba din nas cu un aer dezgustat. In schimb, individul care „cumpara in ape adanci" sau care achizitioneaza multe lucrari ale aceluiasi artist este adesea considerat un colectionar respectabil.”