Mai sunt
00
00
00
00
X
Categorii:
inchide meniul
Card Cadou
Ebooks
L-V 08:00 - 20:00 0371.781.781

Satra - Zaharia Stancu

4.5

13.93  Lei 19.9  Lei

sau 1393 de puncte. Detalii.

In stoc

Cod: LIT978-606-33-1654-8

An aparitie: 2017

Autor: Zaharia Stancu

Categoria: Literatura Romana

Colectie: Carte pentru toti

Editie: Necartonata

Editura: LITERA

Format: 170x110

Nr. pagini: 527



Adauga in wishlist

Trebuie sa fii logat

Comanda Rapid

Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare. comanda rapid
carte cadou de la litera
Comanda carti de la editura Litera de minimum 59 de lei si primesti cadou cartea "O zi" - David Nicholls.
Transport Gratuit peste 75 de lei
Puncte de fidelitate
30 de Zile Drept de Retur
 

    "Satra este istoria unei deportari spre rasarit si a degradarii unor legi stravechi de existenta. O lamentatie lunga, ca si Ce mult te-am iubit, si o meditatie despre moarte, dar intr-o forma indirecta. in cartile anterioare, Zaharia Stancu privea pitorescul, exoticul din afara. Acum se instaleaza in interiorul lui si construieste o poveste verosimila, de o aspra poezie. [...] Satra este nu numai o initiere fortata in moarte, dar si o meditatie despre moarte si viata, o lunga interogatie. Pe dedesubtul evenimentelor crancene, curge apa resemnarii si se intinde privelistea eternitatii [...]" - Eugen Simion

    Fragment din romanul "Satra" de Zaharia Stancu:

    „— Maine ne trezim in zori, legam cainii si pregatim carutele. Am hotarat sa intram in oras odata cu soarele!
    Cainii mai zburdara un timp pe miristile goale si tepoase, ostenira, se aciuara pe sub carute si adormira, insa ramasera cu urechile ciulite gata, la nevoie, sa iasa din somn si sa latre.
    Orasul si fluviul de langa el erau destul de aproape, dar nu se mai vedeau. Intunericul se ingrosase. Pretutindeni stapanea tacerea prielnica somnului. Cerul se acoperi de nori. Nimic nu tulbura linistea noptii. Spre ziua norii se risipira si, cand orice urma a lor se topi in vazduh, se auzira venind dinspre rasarit avioane grele, de bombardament. Oamenii oachesi se speriara, insa nu cine stie cat. Invatasera si ei ca mai toata lumea, sa-si dea seama dupa zgomotul motoarelor ce fel de avioane vin catre ei si cam cate ar putea fi la numar.
    Satra se trezi, casca, se freca la ochi si astepta sa auda si bazaitul subtire si sprinten al avioanelor de vanatoare care trebuiau sa iasa de indata in intampinarea musafirilor. Aceasta asteptare a satrei ramase insa zadarnica. Sirenele gemura grav si indelung alarma, iar Rob urla a moarte si a pustiu. In aceeasi clipa toti cainii satrei tasnira de sub carute si urlara si ei tot a pustiu si tot a moarte. Zazu se repezi si-o musca pe Babaia de ureche. Ursoaica nu-l lua in seama. Mormai si ea odata cu ceilalti ursi si se zbatu in lant. Dar caii, magarii si catarii raspanditi pe miristi pascura mai departe iarba aspra pe care o mai muiase si o mai improspatase roua noptii.
    Geamatul avioanelor care se apropiau si vaierul lugubru al sirenelor din oras si din port, urletul cainilor si mormaitul furios, innebunitor chiar, al ursilor sfarsira prin a aduce pentru multi infricosare. Copiii si muierile fugira, se raspandira si se ascunsera ca niste pui de potarniche in porumbiste. Barbatii insa ramasera langa carute socotind pe buna dreptate ca daca pe vreunii dintre ei avea a-i cauta acolo ori in alta parte moartea, tot trebuia sa-i gaseasca. Cativa, ca sa le treaca mai usor timpul, isi umplura lulelele de pamant ars cu tutun, scaparara si se asternura pe fumat.
    Reflectoarele ascunse in zavoaiele de langa fluviu incepura sa cerceteze cerul inca mohorat, pipaindu-l parca cu lungile lor degete de lumina. Niciun avion nu intra in capcana reflectoarelor. Cu toate acestea tunurile antiaeriene se dezlantuira si zorile se umplura, cand intr-o parte, cand in alta, de explozii. Dupa fiecare explozie ramanea atarnata pentru catva timp, in vazduh, o tramba de fum. Avioanele straine nu tinura seama de furia tunurilor antiaeriene si nu se intoarsera din drum. Gemetele lor se apropiau clipa cu clipa. Si cu cat se apropiau, cu atat deveneau mai infricosatoare.”

Livrarea se face din stoc din depozitul de carte Libris, in zilele lucratoare. Transportul este gratuit prin curier rapid, oriunde in Romania, pentru orice comanda de minimum 75 de lei. Pentru orice solicitare apelati call center-ul Libris de luni pana vineri intre orele 8-20.

commentarii
Rating general al produsului
4.5 (4 review-uri)

Ai cumparat acest produs? Spune-ti parerea!

Acorda o nota produsului

Review-uri
Maria Simona 07/05/2020
Șatra” este o altă carte grozavă scrisă de Zaharia Stancu pe care am citit-o. Dacă până mai ieri eram foarte impresionată de romanul “Desculț” al autorului, acum pot spune că romanul “Șatra” este și mai valoros .
IVictoria 06/07/2020
Un roman captivant, pe care l-am citit pe nerăsuflate. Îl recomand din toată inima. Această operă a lui Zaharia Stancu mi-a întărit credința în ideea că autorii români ai secolului XX au dat naștere unor capodopere cu mult superioare creațiilor literare de azi.

Izabela00 05/24/2020
Reflectare lungă asupra morţii, "Şatra" de Zaharia Stancu, are în atenţia sa, după cum spune titlul, grupul social al ţiganilor din România.
Influenţat de proza literară interbelică, Stancu, activând ca scriitor încă de atunci, romanul este unul realist şi obiectiv, chiar dacă evenimentul istoric( ducerea ţiganilor către Transnistria) este în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, perioadă postbelică.
Fiind o binecunoscătoare a cutumelor ţigăneşti, pot spune că autorul nu a profitat într-atâta de mult de acestea.. Nunta( a lui Alimut şi Kera) care în grupul etnic respectiv , este ceva sacral, eveniment major, tradiţiile şi obiceiurile nu sunt prezentate detaliat.
În schimb, efectele războiului asupra şatrei lui Him Başa exprimă realitatea actuală. Degraderea legilor străvechi, a moralei , a eticii, toate sunt căzute în desuetitudine dupa perioada postbelică.
Ideea propiu zisă a romanului , tema principală, deportarea şatrei către Transnistria este una bună, chiar unică în proza românească, însă manierea în care este expusă, uneori are lapsusuri, multe repetiţii deranjante, detalii inutile ale unor întamplari minore, de exemplu. Tragedia şi drama lagărelor ar fi un adaos benefic în roman.
Sunt sigură că dacă Stancu ar fi atent la astfel de chestiuni, romanul ar fi fost o capodoperă a literaturii româneşti. Însă nu pot nega frumuseţea descrierilor peisajelor, observându-se talentul de poet al autorului.
Subtemele cărţii sunt: războiul, moartea, dragostea.
Războiul are efecte nefaste asupra lumii întregi, deci şi asupra şatrei lui Him Başa (" noi nu avem nimic cu războiul, dar războiul are ceva cu noi"). Moartea este pretutindeni prezentă, toţi membrii grupului suferind la nivel psihologic de gândul iminenţei morţii.
Prin intermediul triunghiului amoros (Goşu, Lisandra, Ariston) sunt transpuse numeroase situaţii morale care caracterizează datiniile "oamenilor oacheşi".
Personal, mi-a plăcut mai mult povestea de dragoste dintre Alimut şi Kera.
"Şatra nu este numai o iniţiere forţată în moarte, dar şi o meditaţie despre moarte şi viaţă, o lungă interogaţie. Pe dedesubtul evenimentelor crâncene, curge apa resemnării şi se întinde priveliştea eternităţii." Eugen Simion

marisar 01/19/2020
O poveste care curge lin și repede chiar de paginile-i sunt multe. La 50 de ani de la scriere te copleșește faptul că viața unei etnii, subiect de carte, foarte puțin s-a schimbat.

sus
Feedback Wishlist