Scoarta

Rabufni cand trecu prin dreptul locului unde ar fi trebuit sa fie parcata autobasculanta lui Jeron. Isi dadu seama cu ciuda cat era de nehotarat. In comparatie cu puhoiul de nelinisti care i se cuibarisera in creier ploaia era o nimica toata. Reusi sa se puna iarasi in miscare adulmecand aerul umed ca un animal haituit. Se strecura printre restul de utilaje cu senzatia ca se furiseaza pe langa niste capcauni adormiti. Amaraciunea incepu sa-l roada si mai tare cand isi dadu seama ca inamicul sau era nepalpabil. Lupta cu acea stare de spirit care ii umbrea judecata era departe de a fi castigata. Ar fi preferat orice altceva in locul acelui adversar in fata caruia sansele ii erau limitate. S-ar fi lasat mai degraba calcat de rotile uriase, facut terci sub senile, sau scurmat adanc in maruntaie de caninii acelor cupe ingrozitoare. Pana sa ajunga in dreptul iesirii, starnit de acelasi sentiment de suspiciune se mai rasuci o data pe calcaie. De fiecare data cand privea parcul in ansamblu il napadea indignarea. Irigata din belsug de apa care se revarsa din cer, putin cate putin, revolta sa incepea sa se transforme in ura.