Toate romanele lui G. Calinescu constituie moduri de experimentare a romanului, indiferent ca scopul urmarit constient de autor poate fi altul.

In Enigma Otiliei, demonstratia vizeaza balzacianismul. Atat romanul educatiei sentimentale, cat si cel social, al rapacitatii burgheze, cat, in fine, acela molieresc al avaritiei sunt posibil balzaciene, cu elemente insa din fratii Goncourt si Zola (observarea morbiditatii, a biologiei degradate, ca in Cartea nuntii, in episodul cu matusi ori in Scrinul negru in descrierea aristocratiei ce decade si a bolii Catiei). In Bietul Ioanide si Scrinul negru, experimentul merge spre epicul pur si spre senzational. Lipsa aerului vietii se simte in toate. G. Calinescu devine, mai ales in ultimele carti, un colectionar: de artificii, procedee, fapte de stil, documente artistice, formule narative. Ludicul atinge aici punctul de sus. - Nicolae Manolescu