Datorita farmecului ei romantic si caracteristicilor patologice, viata lui Torquato Tasso, geniu incontestabil care a dominat literatura europeana o buna bucata de vreme, a devenit repede o legenda, oferind nu fara temei prilejul multor interpretari romantate pline de farmec. Mitizarea de tip romantic a „geniului persecutat“, consacrata de mari artisti si ganditori precum Montaigne, Goethe, Leopardi sau Baudelaire, a fost urmata de interesul cercetatorilor din epoci mai recente care au incercat sa analizeze, pornind de la figura exceptionala a lui Tasso, tulburatoarea legatura dintre genialitate si nebunie. Legenda acestei legaturi si-a gasit o sursa de importanta fundamentala in scrisorile tassiene, cu precadere in cele scrise in timpul recluziunii la ospiciul Sfanta Ana: scrisori pe cat de stranii si disperate, pe atat de rafinate si revelatoare pentru o epoca de neliniste, de control ideologic si de disimulare. Ele marcheaza un moment novator in panorama genului epistolar, prin impletirea inedita a imaginii artistului ca personaj public cu introspectia unui suflet melancolic, traversat de halucinatii, si nu contenesc, dupa veacuri, sa fascineze si sa intrige.