Scrisori din exil
Scrisori din exil
Scrisori din exil. Tristele. Ponticele
Traducere de Brebeanu Alina Loredana
Scrisorile din exil sunt o istorie emotiva a lui Ovidiu insusi; ceea ce inseamna o istorie adevarata, de o valoare incontestabila, nu numai personala, ci si general umana. Caci, in realitate, Tristele si Ponticele au, sub numeroase aspecte, un caracter mai personal decat elegia erotica. Pe cand in poeziile din tinerete se poate deosebi mai greu ce este experienta personala de ceea ce este tipic pentru o anumita epoca, precum si pentru o anumita tendinta literara, scrisorile din exil sunt fara predecesori.
Ovidiu si-a scris elegiile asadar si pentru a pastra legatura cu limba latina in care isi scrisese operele. Acestea si-au recapatat dreptul la libera circulatie abia dupa moartea lui Tiberiu, urmasul neinduplecatului Augustus. Surghiunul motivat prin pacatele scrierilor sale de tinerete a traumatizat sfarsitul marelui poet roman tanjind dupa locurile natale. Debutase printr-un roman epistolar fictiv, cu personaje mitologice nedeprinse cu scrisul, exceptie facand poeta Sapho. Dupa ce il abandonase temporar, pentru hexametrul Metamorfozelor, sulmonezul ilustru a revenit la distihul elegiac pentru a-i reda sensul lui genuin, propriile sale suferinte luand locul celor indurate de personajele mitologice, evocate in naratiuni patetice. Din pacate, pledoarille lirice, trimise de la Tomis, au convins intregul imperiu roman, cu exceptia incapatanatului sau carmuitor...
Epistolarul tomitan constituie capodopera senectutii poetului cu toate cusururile lui inerente: monotonia si inutila lingusire a lui Augustus (pe deplin scuzabila si lipsita de slugarnicie). Liricul testament ovidian - cantecul sau de lebada latina - este piatra de temelie a elegiei modeme precum si a literaturii exilului. Pentru ca vai!, Ovidiu n-a ramas singurul scriitor devenit victima scrierilor sale juvenile, multi alti colegi de breasla fiind siliti sa-si paraseasca silnic sau voluntar patria daca le-a suras norocul, nefiind astfel asasinati sau lasati sa moara in lagare ori temnite sordide. Autocratii nu s-au inteles cu literatii autonomi, cautand sa-i indeparteze din calea lor odioasa. - Fragment din Postfata cartii - I.A.
Traducere de Brebeanu Alina Loredana
Scrisorile din exil sunt o istorie emotiva a lui Ovidiu insusi; ceea ce inseamna o istorie adevarata, de o valoare incontestabila, nu numai personala, ci si general umana. Caci, in realitate, Tristele si Ponticele au, sub numeroase aspecte, un caracter mai personal decat elegia erotica. Pe cand in poeziile din tinerete se poate deosebi mai greu ce este experienta personala de ceea ce este tipic pentru o anumita epoca, precum si pentru o anumita tendinta literara, scrisorile din exil sunt fara predecesori.
Ovidiu si-a scris elegiile asadar si pentru a pastra legatura cu limba latina in care isi scrisese operele. Acestea si-au recapatat dreptul la libera circulatie abia dupa moartea lui Tiberiu, urmasul neinduplecatului Augustus. Surghiunul motivat prin pacatele scrierilor sale de tinerete a traumatizat sfarsitul marelui poet roman tanjind dupa locurile natale. Debutase printr-un roman epistolar fictiv, cu personaje mitologice nedeprinse cu scrisul, exceptie facand poeta Sapho. Dupa ce il abandonase temporar, pentru hexametrul Metamorfozelor, sulmonezul ilustru a revenit la distihul elegiac pentru a-i reda sensul lui genuin, propriile sale suferinte luand locul celor indurate de personajele mitologice, evocate in naratiuni patetice. Din pacate, pledoarille lirice, trimise de la Tomis, au convins intregul imperiu roman, cu exceptia incapatanatului sau carmuitor...
Epistolarul tomitan constituie capodopera senectutii poetului cu toate cusururile lui inerente: monotonia si inutila lingusire a lui Augustus (pe deplin scuzabila si lipsita de slugarnicie). Liricul testament ovidian - cantecul sau de lebada latina - este piatra de temelie a elegiei modeme precum si a literaturii exilului. Pentru ca vai!, Ovidiu n-a ramas singurul scriitor devenit victima scrierilor sale juvenile, multi alti colegi de breasla fiind siliti sa-si paraseasca silnic sau voluntar patria daca le-a suras norocul, nefiind astfel asasinati sau lasati sa moara in lagare ori temnite sordide. Autocratii nu s-au inteles cu literatii autonomi, cautand sa-i indeparteze din calea lor odioasa. - Fragment din Postfata cartii - I.A.
PRP: 28.00 Lei
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
26.60Lei
26.60Lei
28.00 LeiPrimești 26 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Scrisori din exil. Tristele. Ponticele
Traducere de Brebeanu Alina Loredana
Scrisorile din exil sunt o istorie emotiva a lui Ovidiu insusi; ceea ce inseamna o istorie adevarata, de o valoare incontestabila, nu numai personala, ci si general umana. Caci, in realitate, Tristele si Ponticele au, sub numeroase aspecte, un caracter mai personal decat elegia erotica. Pe cand in poeziile din tinerete se poate deosebi mai greu ce este experienta personala de ceea ce este tipic pentru o anumita epoca, precum si pentru o anumita tendinta literara, scrisorile din exil sunt fara predecesori.
Ovidiu si-a scris elegiile asadar si pentru a pastra legatura cu limba latina in care isi scrisese operele. Acestea si-au recapatat dreptul la libera circulatie abia dupa moartea lui Tiberiu, urmasul neinduplecatului Augustus. Surghiunul motivat prin pacatele scrierilor sale de tinerete a traumatizat sfarsitul marelui poet roman tanjind dupa locurile natale. Debutase printr-un roman epistolar fictiv, cu personaje mitologice nedeprinse cu scrisul, exceptie facand poeta Sapho. Dupa ce il abandonase temporar, pentru hexametrul Metamorfozelor, sulmonezul ilustru a revenit la distihul elegiac pentru a-i reda sensul lui genuin, propriile sale suferinte luand locul celor indurate de personajele mitologice, evocate in naratiuni patetice. Din pacate, pledoarille lirice, trimise de la Tomis, au convins intregul imperiu roman, cu exceptia incapatanatului sau carmuitor...
Epistolarul tomitan constituie capodopera senectutii poetului cu toate cusururile lui inerente: monotonia si inutila lingusire a lui Augustus (pe deplin scuzabila si lipsita de slugarnicie). Liricul testament ovidian - cantecul sau de lebada latina - este piatra de temelie a elegiei modeme precum si a literaturii exilului. Pentru ca vai!, Ovidiu n-a ramas singurul scriitor devenit victima scrierilor sale juvenile, multi alti colegi de breasla fiind siliti sa-si paraseasca silnic sau voluntar patria daca le-a suras norocul, nefiind astfel asasinati sau lasati sa moara in lagare ori temnite sordide. Autocratii nu s-au inteles cu literatii autonomi, cautand sa-i indeparteze din calea lor odioasa. - Fragment din Postfata cartii - I.A.
Traducere de Brebeanu Alina Loredana
Scrisorile din exil sunt o istorie emotiva a lui Ovidiu insusi; ceea ce inseamna o istorie adevarata, de o valoare incontestabila, nu numai personala, ci si general umana. Caci, in realitate, Tristele si Ponticele au, sub numeroase aspecte, un caracter mai personal decat elegia erotica. Pe cand in poeziile din tinerete se poate deosebi mai greu ce este experienta personala de ceea ce este tipic pentru o anumita epoca, precum si pentru o anumita tendinta literara, scrisorile din exil sunt fara predecesori.
Ovidiu si-a scris elegiile asadar si pentru a pastra legatura cu limba latina in care isi scrisese operele. Acestea si-au recapatat dreptul la libera circulatie abia dupa moartea lui Tiberiu, urmasul neinduplecatului Augustus. Surghiunul motivat prin pacatele scrierilor sale de tinerete a traumatizat sfarsitul marelui poet roman tanjind dupa locurile natale. Debutase printr-un roman epistolar fictiv, cu personaje mitologice nedeprinse cu scrisul, exceptie facand poeta Sapho. Dupa ce il abandonase temporar, pentru hexametrul Metamorfozelor, sulmonezul ilustru a revenit la distihul elegiac pentru a-i reda sensul lui genuin, propriile sale suferinte luand locul celor indurate de personajele mitologice, evocate in naratiuni patetice. Din pacate, pledoarille lirice, trimise de la Tomis, au convins intregul imperiu roman, cu exceptia incapatanatului sau carmuitor...
Epistolarul tomitan constituie capodopera senectutii poetului cu toate cusururile lui inerente: monotonia si inutila lingusire a lui Augustus (pe deplin scuzabila si lipsita de slugarnicie). Liricul testament ovidian - cantecul sau de lebada latina - este piatra de temelie a elegiei modeme precum si a literaturii exilului. Pentru ca vai!, Ovidiu n-a ramas singurul scriitor devenit victima scrierilor sale juvenile, multi alti colegi de breasla fiind siliti sa-si paraseasca silnic sau voluntar patria daca le-a suras norocul, nefiind astfel asasinati sau lasati sa moara in lagare ori temnite sordide. Autocratii nu s-au inteles cu literatii autonomi, cautand sa-i indeparteze din calea lor odioasa. - Fragment din Postfata cartii - I.A.
Detaliile produsului
