Nominalizare la Medalia Carnegie

Februarie, 1941. Dupa mai multe luni de bombardamente in Londra, in urma unui raid aerian in care Sukie, sora ei mai mare, dispare fara urma, Olive Bradshaw si fratele ei sunt trimisi intr-un satuc de pe coasta Devonului, in casa misteriosului paznic al farului. Acolo, Olive gaseste un bilet codificat care pare sa o lege pe Sukie de Devon si de ceva deopotriva misterios si extraordinar de periculos. O poveste plina de aventuri, minunat scrisa, despre curaj, suferinta, prietenie si compasiune in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial si o lectie de viata dintre cele mai importante: respectul si bunatatea pot infrange prejudecatile si intoleranta.

Asemenea lui Michael Morpurgo si Philip Pullman, Carroll... stie cum sa-si cucereasca cititorii. - Telegraph
 

Un triumf. - Bookseller

O aventura captivanta. - The Guardian

Are potentialul unui clasic. - The Sunday Times

- Ih! Un iubit? Scrisori de dragoste? Ce scarbos! a spus el, prefacandu-se ca vomita.

Asa ca nu i-am spus ce am gasit intr-o dupa-amiaza cand mama dormea si m-am furisat in varful picioarelor in camera lui Sukie, uitandu-ma prin sertarele ei. Erau scrisori - o multime, legate cu panglici si indesate in vechi cutii de bomboane de ciocolata, asa ca miroseau a menta si caramel. Toate aveau stampila postei „Devon" si era clar ca erau de la prietena ei prin corespondenta Queenie, desi nu astea mi-au atras atentia.

Sub cutia de bomboane se afla o harta. Cand am vazut-o, inima mi-a batut mai ciudat. Nu am avut timp sa ma uit cu atentie la ea: am auzit-o pe mama miscandu-se in camera alaturata si am stiut ca era mai bine sa plec repede de acolo. Dar nu inainte sa zaresc o linie de coasta si cateva nume care pareau straine.

Am inchis la loc sertarul, simtindu-ma si mai confuza. Sukie nu pomenise de nicio plecare, si nici nu ne spusese nimic despre un iubit. Poate ca plecase undeva pentru un moment romantic cu el, desi nu ma putem gandi la un loc anume. In primul rand, era inca iarna si oamenii nu plecau in vacanta acum, oricum nu in plin razboi. si totusi, imi dadea speranta gandul ca asta facuse, pentru ca vacantele nu dureaza la nesfarsit: in cele din urma, oamenii trebuie sa se intoarca acasa."