Fragment:

 

    “CERYS 

 

    Septimus se trezi a doua zi dimineata convins ca il striga Marcia. Sari in sus, cu parul valvoi si vocea ei rasunandu-i in urechi. Unde era? Atunci isi aminti. Isi aminti ca urcase pe Cerys si Jenna il stransese in brate razand.

    Isi aminti ca il luase de mana si il prezentase unui barbat inalt, brunet, pe care il recunoscuse ca fiind tatal Jennei, Milo Banda. Abia atunci intelesese ca Cerys era corabia lui si din aceasta cauza numele i se parea atat de familiar.

    Si ce corabie mai era Cerys! Jenna il plimbase de sus pana jos si, cu toate ca era mort de oboseala, Septimus ramasese uimit de bogatiile pe care le vazu: culorile stralucitoare, decoratiunile aurite care sclipeau in lumina tortelor, sirurile de colaci de franghie aranjate ca la armata, lemnul scump, lucirea alamurilor si echipajul in uniforme albe, apretate, care lucra in tacere, fara sa deranjeze.

    In cele din urma, Jenna vazuse cat de obosit era si il dusese la un tambuchi inalt, cu usi aurite. Un membru al echipajului se ivi ca din pamant si deschise usile, facand o plecaciune atunci cand pasira pe prima treapta a scarii ca sa coboare pe puntea de dedesubt. Isi aduse aminte ca Jenna il condusese pe o scara de lemn lustruit, ca intrasera intr-o camera cu peretii lambrisati, luminata de o padure de lumanari, si auzise strigate incantate. Beetle radea cu gura pana la urechi, il batea pe spate si repeta „Ia uite-l pe Sep!"; Nicko il luase in brate, il stransese tare si il ridicase de la pamant doar asa, ca sa arate ca el e fratele mare; Snorri, ramasa ceva mai in spate cu Ullr, zambea timida. De aici incolo nu isi mai amintea nimic.”