Serile in catunul de linga Dikanka - N.V. Gogol

Cit despre un alt oaspete... Apoi acela avea atita boierie intr‑insul ca parca se cerea sa‑l faci pe loc asesor ori jude hotarnic. Scotea un deget ia asa, in fata, si cu ochii pe dinsul pornea a spune ca din carte niste istorii iscusite si inzorzonate de mai mare dragul! Stateai citeodata si il tot ascultai, pina intrai la idei. Nu pricepeai o iota, macar sa crapi! Unde sa fi deprins el asemenea cuvintele? Foma Grigorievici i‑a scornit intr‑un rind o istorioara grozava: cica un scolar, ispravindu‑si invatatura la un dascal, s‑a intors acasa la taica‑sau toba de latina, uitind pina si limba noastra crestina. Nu scotea o vorba pina nu‑i potrivea un „us” in coada. Lopetii ii spunea lopatus, muierii – muierus. Si se nimereste el odata sa iasa la cimp cu taica‑sau. Latinistul nostru vede o grebla si‑l intreaba pe taica‑sau: „Cum ii spuneti voi la scula asta, tataie?”. Si pina sa ia bine seama, calca pe dintii greblei, care salta o data in sus si‑l loveste cu coada drept in mijlocul fruntii. „Grebla blestemata! zbiera scolarul, fara sa mai astepte raspunsul tatalui. Ca tare mai izbeste, izbi‑l‑ar naiba din pod sa‑l izbeasca pe ta‑su!” Uite‑asa! Si‑a adus aminte cum ii spune, puisorul!