Nebunia intru Hristos ar trebui sa fie o forma anonima de sfintenie, care este dezvaluita numai dupa moartea dreptului. Totusi, acest construct conventional a fost in mod inevitabil subminat odata ce nebunia intru Hristos s-a transformat intr-o institutie sociala. Daca cineva incepe sa banuiasca, cata vreme nebunul intru Hristos este inca in viata, ca ar putea exista un anumit sens in nebunia lui, atunci, in teorie, el ar trebui sa-si piarda sfintenia.

Pentru a evita acest rezultat, de-a lungul secolelor, comportamentul extravagant al nebunului intru Hristos devine din ce in ce mai putin agresiv si din ce in ce mai profetic: nerusinarea sa nu mai este o dovada suficienta ca el aduce beneficii spirituale societatii; are nevoie de altceva.