Fragment:

 

   “Simona, o fetita cu codite blonde si ochi mari albastri, nu era genul de copil care sa se dea in vant dupa jucarii. De fapt, nu avea nicio jucarie, bine, in afara de o racheta de tenis si un set de mingi verzi, cu care ii placea sa se joace toata ziua.

    - Simona, hai la masa! o striga din casa bunica ei, pentru ca toata lumea stia ca, in vacanta de vara, Simona statea toata ziulica in curtea din spate, sub ciresii batrani, trimitand cu racheta ei mingi de tenis direct in gardul vecinului. Cateodata, se intampla ca mingea sa zboare peste gard, in gradina de alaturi, dar catelul vecinului, Coltosu, i-o trimitea de fiecare data inapoi... e adevarat, plina de niste bale si iarba, ca se mai juca si el putin cu ea inainte sa o returneze. 

    Intr-o zi, insa, Simona a ramas fara racheta! Aceasta s-a rupt pur si simplu in doua atunci cand fetita a incercat un smash bubuitor.

    - O, nu!

    Seara, la masa, fetita numai despre asta le-a vorbit bunicilor, care o ascultau ingaduitori, dar nu foarte convinsi ca ar trebui sa-i cumpere o racheta noua. Nu de alta, dar Bunica si Bunelu nu prea intelegeau pasiunea acesteia pentru tenis si, in secret, isi doreau ca Simo sa devina profesoara sau doctorita.

    Cand a venit timpul de culcare, Simona si-a pus capul pe perna si, pentru prima oara in viata ei, a strans in brate un ursulet de plus, o jucarie primita de la parinti cand era foarte mica si pe care Bunica o folosea pe post de opritor, ca sa nu se tranteasca geamul cand era curent in camera.

    - Imi doresc..., spuse Simona, apoi adormi cu lacrimi in ochi pe perna moale de puf.

    A doua zi, de dimineata, Simona avu surpriza vietii ei: chiar langa ea pe pat, sub o labuta a ursuletului de plus, stralucea in soarele diminetii o superba racheta de tenis.”