Despre Daria Hornoiu nu știam mare lucru. Îmi aminteam vag că aș fi citit la un moment dat în presa locală despre o strălucită și promițătoare tânără de 21 de ani, o elevă și o studentă talentată care a fost în cele din urmă înfrântă de cancer. Nu am avut ocazia să o cunosc, deși mă gândesc că dacă aș fi ales să studiez mai devreme în orașul meu natal, probabil că aș fi întâlnit-o măcar o dată în apropierea facultății (la Brașov, Facultatea de Medicină e în vecinătatea Facultății de Psihologie, acolo unde a studiat Daria). De la cei care au cunoscut-o am auzit numai de bine: o fată optimistă și plină de viață, mereu în căutare de noi experiențe, o fată care trăia cu responsabilitatea puținului timp pe care conștientiza că îl are de valorificat. Am fost curios să aflu cine a fost Daria, mai ales când am aflat de publicarea postumă a jurnalului ei.

Mărturisesc că, în ciuda tabloului elogios al Dariei, alcătuit de amintirile cunoscuților și de informațiile publice, bănuiam, înainte de a deschide volumul, că voi avea de a face cu o cronică a unei disperări, cu o confesiune de o tristete profunda, mai ales că, așa cum sugerează editorii, jurnalul tinerei brașovene nu a fost destinat publicării de către autoare. Spun asta, asumând că majoritatea tinerilor confruntați cu provocarea morții, în deplinătatea, certitudinea și proximitatea ei, tocmai la vârsta proiectelor nu au cum să rămână puternici și optimiști, atâta timp cât sunt, în cele din urmă copleșiți de contradicția pe care o trăiesc: cea dintre degradarea fizică incontrolabilă, accelerată căreia nu i se pot sustrage și prospețimea psihică și dorința de a învăța, de a se prelungi imaginativ dar și concret, prin toate alegerile pe care le fac, într-un viitor mereu perfectibil. Mă gândeam că, în ciuda atitudinii tonice, deschise, entuziaste pe care Daria pare să o fi arătat celor care au cunoscut-o, tânăra bolnavă de cancer era inevitabil, în sinea ei dominată de vulnerabilitate și disperare, căutând în acel spațiu privat al scrisului, valențele terapeutice pentru momentele dificile.

Tocmai de aceea mă temeam într-un fel că jurnalul pe care îl aveam în mână urma să își rateze menirea, nu avea să mi-o dezvăluie pe Daria, că urma să-mi deschidă porțile doar spre latura just chinuită și suferindă a unui personaj captivat de o dramă pe care prea puțini o putem pătrunde la adevarata ei proportie. Din fericire nu a fost să fie așa. Pe de o parte paginile cuprinse în volumul Simplu, Daria nu păstrează convenția clasică a jurnalului, cu însemnări zilnice constante, cu fragmente de disperare rumegate secvențial care să amintească permanent cititorului izolarea și depresia celui suferind – în cazul așa zisului jurnal al Dariei, vorbim de o mare varietate compozitionala – un amestec de reflectii, de scene de viață aleatoare și chiar de un roman în curs de elaborare, totul presărat și cu poezii și chiar cu o rugăciune. Povestea Dariei, așa cum o aflăm chiar de la autoare este dramatică fără îndoială: rămasă orfană de tată, imediat dupa nastere, află la 13 ani că suferă de cancer (iar tranziția de la copilăria fără griji la disciplina septică e evocată cu sensibilitate: trăiam acum într-un univers al acelor și al branulelor, de la miros de prăjituri la miros de medicamente, de la desene animate la a vedea zilnic copii chei și condamnați, de la libertate și veselie, la a fi închisă într-o celulă de spital), urmează operații, tratamente, până la recidiva finală a tumorii, în vremea în care Daria studia la facultate. Da, desigur, sunt multe pagini triste, pagini în care suferința erupe și pune stăpânire complet pe însemnare – sunt mai ales momentele în care realitatea bolii dar și anomaliile aleatoare întâlnite în spațiul românesc (de la neglijența medicilor și până la dezordinea din trafic, toate cauzatoare de drame după cum veți vedea) se dezvăluie autoarei în cele mai crunte feluri, atrăgând revolta, disprețul, disperarea. Dincolo de toate aceste revelații sumbre și impresionante, volumul dezvăluie și dimensiunea tonică și matură a lucidității autoarei. Protagonista (inclusiv cea din romanul Dariei) este o luptătoare care dorește supraviețuirea, dar nu dintr-o teamă absolută de moartea (nu mi-e frică de moarte dar aș vrea să o trăiesc cât mai târziu pentru că simt că mai sunt multe lucruri de gustat aici, în lumea fizică), care e capabilă să privească boala drept un prilej de potențare a tuturor experiențelor trăite, care e capabilă să cântărească tratamentul greu și dificil drept un preț destul de mic pentru prilejul de a întâlni oameni minunați, de a se bucura de culori și sunete. În acele pagini, Daria e cât se poate de vie, iubește, trăiește intens, se revoltă, se îndrăgostește de copaci și savurează surprizele toamnei. În acele pagini, nici măcar Domnul C, cel care nu respectă contractul de ședere și se tot extinde în abdomen, nu îți mai da senzația că citești jurnalul unui condamnat la moarte.

Citind jurnalul Dariei, nu veți descoperi fragmente literare extraordinare și nici măcar un destin cu totul deosebit. Cu toate acestea, veți regăsi in volum pagini de viață autentică, evocate cu o intensitate greu de atins și veți rămâne impresionați de reusita Dariei: aceea de a gasi in scris nu doar valente terapeutice, necesare oricărui om prins în fața provocării morții, ci și o capacitate de se ridica, printr-o abordare care celebreaza viata, deasupra propriului destin fatal.

Va ateptam la lansarea volumului SIMPLU, DARIA (Editura Pandora M, 2012), joi, 28.06, la Libraria St O Iosif Brasov!

SIMPLU, DARIA – Daria Hornoiu – Editura Pandora M, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro