Un roman-caleidoscop in materie de iubire.
In cate feluri poti iubi? Cat te-ai modela pe tine insuti pentru a-l gasi si pastra pe celalalt in viata ta? Ce se-ntampla cand esuezi in dragoste, din nou si din nou? Iata doar cateva dintre intrebarile la care raspunde literar Sindromul picioarelor nelinistite. Un roman-metafora, pornind chiar de la titlu (si de la o afectiune reala), despre cautarea (fara sfarsit a) iubirii. O carte-mozaic in care descoperim o protagonista cu totul si cu totul aparte, care priveste lumea printr-o lentila - dragostea -, dar dintr-o multitudine de perspective, din perioade foarte diferite ale propriului parcurs, din alte si alte colturi, cu alte si alte fobii, manii, obsesii ori manifestari schizoide. Un regal, in fond, in materie de iubire.
Cand am inchis Kindle-ul dupa ce am terminat de citit manuscrisul Ioanei, am avut senzatia ca pun capacul unui caleidoscop care imi aratase o multime de fatete si unghiuri din care poate fi vazuta povestea de iubire a unei vieti: in functie de etapa, varsta, situatie, dispozitie, tara, limba, persoana implicata sau contemplatoare. Nevoia de a (ne) intelege arata exact asa, iar caleidoscopul poate continua la nesfarsit, cu ipostaze care curg una din alta fluid, fara intreruperi abrupte, asa cum o face acest volum. Privirea exhaustiva - aproape antropologica - a iubirii mi se pare punctul forte al cartii. -
Raluca Nagy
Ioana Unk indrazneste sa paseasca in literatura romana contemporana pe o carare indelung batatorita, cea a iubirii, una dintre temele majore in arte (si-n vieti), un teren minat. Si totusi, scriitoarea isi apropie subiectul intr-atat de mult, incat il face al ei si doar al ei. Prin voce, prin constructie narativa, prin ritm, prin miza. Prin tot ce toarna in cuprinsul romanului, de la protagonista atipica (a carei unica si obsesiva misiune devine cautarea iubirii) la barbatii-plante care o acapareaza, de la povestile pe care (si) le spune la fisele de observatie a barbatilor, dialogurile imaginare cu un el idealizat, referintele subtile (literare, in principiu, dar si culturale): o bogatie de elemente care se intrepatrund si surprind, in toata splendoarea, grotescul relatiilor romantice. Cu
Sindromul picioarelor nelinistite, Ioana Unk pariaza pe o singura carte (esenta a unei biblioteci, de fapt), iar rezultatul e, fara pic de indoiala, extra-ordinar. - Eli Badica, coordonatoarea imprintului
n'autor
Fragment din cartea "Sindromul picioarelor nelinistite" de Ioana Unk:
"Se asaza picior peste picior, trage de fusta bogata din tul verde si isi scoate telefonul. Se studiaza in imaginea camerei si e multumita de cum ii sta parul: zburlit la varfuri, fara a parea neingrijit. I se pare ca lumina si-a schimbat consistenta, ca e mai stralucitoare decat a fost inainte. Face doua-trei poze - o sa le posteze mai tarziu - si se pierde in ecranul albastrui. Nu are niciun email necitit, asa ca frunzareste Facebook-ul, mimand o seriozitate profesionala. Un fost iubit i-a spus ca o prinde bine ipostaza si o arboreaza ori de cate ori vrea sa impresioneze. El o gaseste asa, impresionanta, cand iese din supermarket cu o plasa transparenta prin care se vad cateva iaurturi cu fructe, struguri si o legatura de chimen. Ea zambeste: are o slabiciune pentru barbatii care mananca iaurt cu fructe. Sau lapte cu cereale. I se par copilaresti obiceiurile astea alimentare, iar purtatorii lor, mai usor de imblanzit.
- Imi place mult chimenul, il pun in toate salatele. Tie nu?
Ea nu zice nimic. Prefera sa dea din cap si sa surada cu subinteles: agreeaza plantele aromatice doar la nivel teoretic, cand sunt expuse ca in Atlasul botanic, pe care l-a primit in copilarie de la Filip. In realitate, o enerveaza omniprezenta lor in gradini, balcoane, supe, intre dinti si in gat.
- Mergem? Eu sunt gata, si se indreapta spre parcare.
- Da! rosteste fara sa ezite si il priveste mai atenta pe barbat.
Vazut din spate, imbracat in crem din cap pana in picioare, cu plasa de cumparaturi intr-o mana si cheile in cealalta, ii aminteste de sloganul unei reclame la vopsea rosie: No one brakes for beige. Inca i se pare ca seamana cu Gary Oldman, numai ca e mai frumos. Si il observa pentru prima data schiopatand usor, atunci cand face pasi mai mari. I-a spus ceva Mira despre asta, dar a ignorat-o cu aroganta femeilor care tocmai se indragostesc si nu pot gresi. Ar fi vrut sa o ia de mana, pare ca are pielea fina, desi cutele pronuntate pe care le fac degetele atunci cand isi intinde palma il imbatranesc."