Singuratatea pietrelor/ The loneliness of stones - Flavius Lucacel

Piesa este povestea schitata a unui copil autist care, cu micile sale puteri „incearca” sa-si tina parintii impreuna si linga el. Citi parinti realizeaza drama prin care trece orice copil in clipa in care parintii hotarasc sa se desparta? Indiferent de greutati, parintii care au copii ar trebui sa ramina impreuna! Este una dintre concluziile piesei (cea poetica). Viata aduce cu sine atitea necazuri si obstacole ce nu pot fi depasite, incit omul nici nu mai are timp sa vada si partile ei frumoase. Dar Frumosul ramine ca un garant pentru zilele triste ce pot urma (concluzia filozofica). Cind am ajuns la final, am fost oarecum intrigata. Acel copil care a fost mereu centrul piesei si al universului parintilor sai… nu aparea in „Scena finala”. Am vrut sa-l intreb pe Flavius Lucacel: „Dar unde e copilul?” Mi s-a strins inima si, pur si simplu, m-am temut sa o fac (concluzia realista). Exista ceva comun intre copilul din piesa, Flavius Lucacel si noi: SINGURATATEA. Oricit de multi am fi, sintem de fapt, in momentele esentiale ale vietii, singuri! - Ioana Sasu-Bolba

Lucrare bilingva, romana- engleza
Fragment din piesa "Singuratatea pietrelor" de Flavius Lucacel

"SCENA I
Copilul, mama tatal, pe terasa casei in urma cu noua ani.
COPILUL: Cum gandeste vantul? Vantul nu gandeste. Atunci cine-i spune pe unde s-o ia? O ia haihui ca mine? Vantul e un copil special? Al cui copil e vantul? Eu stiu al cui sunt. Al lor. Acela e un gandac. Ce-i asta? Un pahar gol. Aia ce e? O bucata de carton. Ce e cartonul? O hartie mai groasa. Cum groasa? Uite asa. Da, asa. La ce e bun cartonul? Cartonul e folositor. Tine lucrurile la un loc. Dar eu sunt folositor? Nu stiu. De ce? De ce ce? De ce nu stiu? Pentru ca sunt prea mic si nu stiu inca daca o sa pot sa-i tin pe ei la un loc.
MAMA: Tatalui. Priveste-l, iar sta asa.
TATAL: Asa cum? Astfel sta el de obicei.
MAMA: Parca ar vrea sa ne spuna ceva.
TATAL: Iar incepi?
MAMA: Nesuferitule!
COPILUL: Tata va ridica vocea.
TATAL: incerc sa-mi citesc corespondenta.
MAMA: intelege tot ce spunem.
TATAL: Nu intelege nimic.
COPILUL: A infuriat-o.
MAMA: Poti sa ai putina incredere in el, putin respect?
TATAL: plictisit. Pot, pot.
MAMA: Esti groaznic.
COPILUL: Chiar e. Groaznic. Ce-i aia groaznic? Un tata preocupat sa-si citeasca corespondenta. Egoist groaznic.


SCENE I
The Child, Mother and Father, on the terrace, nine years before
THE CHILD: How does the wind think? The wind does not think. Then who tells him where to go? He roams about like me? ls the wind a special child? Whose child is the wind? I know whose I am. Theirs. That is a bug. What's this? An empty glass. What is that? A piece of cardboard. What is cardboard? A thicker paper. How thick? Like this. Yes, like this. What is cardboard for? Cardboard is useful. lt keeps things together. But am I useful? I don't know. Why? Why what? Why don't I know? Because I am too little and don't know yet if I will be able to keep them together.
MOTHER: to Father: Look at him, he is standing again like that.
FATHER: How like that? This is how he usually stands.
MOTHER: lt seems he wants to tell us something.
FATHER: Don't start again.
MOTHER: You're impossible!
THE CHILD: Father will raise his voice.
FATHER: I'm trying to read my mail.
MOTHER: He understands all we say.
FATHER: He doesn't understand anything.
THE CHILD: He made her angry.
MOTHER: Could you trust him a little? A little respect?
FATHER: bored I can, I can.
MOTHER: You're awful.
THE CHILD: He is. Awful. What's that awful? A father busy to read his mail. An awful selfish. "