Slujbe de inmormantare, parastase si alte randuieli pentru cei adormiti in Domnul

Sfanta Scriptura ne invata ca moartea, ca despartire a sufletului de trup, a intrat in firea umana ca urmare a pacatului neacultarii protoparintilor Adam si Eva (cf. Facere 2,17: Romani 5,12), prin care acestia s-au indepartat de Dumnezeu, Izvorul vietii (cf. Ieremia 17: 13). Dumnezeu nu a facut moartea si nu ne bucura de pierirea celor vii. [...] Dumnezeu a zidit pe om pentru nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale, iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume (Intelepciunea lui Solomon 1, 13 si 2, 23-24). Insa, prin Patimirile, moartea si Invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos a surpat pe cel care are stapanirea mortii, adica pe diavolul (cf. Evrei 2,14). 

 

Aceasta credinta in biruinta lui Hristos asupra mortii, dar si credinta in nemurirea sufletului si in puterea rugaciunilor Bisericii sunt temelia slujbelor ei pentru sufletele celor adormiti in Domnul.

 

Practica rugaciunilor pentru cei adormiti in Domnul era atat de puternica in primele comunitati, incat crestinii din primul veac chiar se botezau pentru mortii lor (cf.1 Corinteni 15, 29). Rugaciunile Bisericii pentru sufletele celor adormiti in Domnul a fost exprimata inca din primele veacuri crestine in randuielile de ingropare, dar si in inscriptiile, simbolurile si icoanele zugravite pe peretii catacombelor.