Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu
Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu
Nu e greu de constatat ca, in fiecare roman, dupa trasarea spatiului, chiar in prima pagina, urmeaza parcelarea lui dupa trebuintele evolutiei povestii si a problematicii. „[...] un roman nu se poate scrie fara o organizare prealabila a materialului. Organizarea aceasta nu poate fi lasata la voia intamplarii...”, spune romancierul in Marturisiri. Dovada ca Liviu Rebreanu a acordat atentie spatiului necesar tramei romanului sau este prezenta in manuscrisele scriitorului a unor schite topografice si a unor obiecte din spatiul respectiv. De exemplu, harta satului Pripas si desenul casei lui Ion (Ion); planul casei familiei Rosmarin (Jar); planul „casei crimei" si reperelor spatiale ale orasului (Amandoi). De asemenea, „Caietele de creatie" contin liste cu toponime, mentionarea caselor personajelor etc.
Fragment din lucrare:
"PADUREA SPANZURATILOR
« De la clopot... »
Nu exista pagina de critica literara care sa nu comenteze „inceputul" si „sfarsitul" Padurii spanzuratilor. Cu toate acestea, mai este loc si pentru alte glosari.
(…)
Descrierea, aproape topografica, configureaza un spatiu inchis, cu orizont limitat si incetosat, vazut dintr-un centru, spanzuratoarea ridicata pe marginea gropii-mormant „ca o rana a pamantului". Romanul incepe sub auspiciile regimului thanatic; „rana pamantului" e metafora suferintei universale; „clopotul urias de sticla aburita" si-a pierdut atributele sacralitatii, el nu mai suna eliberator, ci apasa, striveste. E de retinut, in interiorul imaginii mortii, opozitia intre cimitirul militar, care prin ordinea lui rigida, ridicola, artificiala, nenaturala, se opune vietii, si cimitirul satului, care integrat natural in universul satului, refuza moartea nenaturala, barbara, a razboiului. Intreaga imagine e punctata simbolic de biserica al carei turn e spintecat de un obuz.
La nivel lexical domina absolut cuvintele campului semantic al mortii incat atmosfera thanatica se materializeaza.
Interesanta este constructia vizuala a imaginii. Primul paragraf apartine ochiului auctorial, ca in paragraful urmator descrierea sa se faca prin ochii caporalului, apoi, in pagina urmatoare, prin ochii capitanului Klapka, care venind de la gara nimereste tocmai aici. Descrierea e incheiata de ochii lui Apostol, protagonistul romanului.
Atmosfera apasatoare, incarcata de neliniste, si prevestirea groaznicului eveniment ce se va consuma (executarea pentru „tradare si dezertare" a locotenentului Svoboda — ce nume simbolic) sunt puse in evidenta prin folosirea culorilor thanatice („lut galben lipicios", „cerul cenusiu", „cararea sura", „groapa cu fundul galben", „perdele negre" — si sinonimele negrului: „inserare", „intuneric") si de infatisarea, gesturile si privirile ocupantilor acestui spatiu clopot, avand sufletele impovarate si privirea pierduta. "
Fragment din lucrare:
"PADUREA SPANZURATILOR
« De la clopot... »
Nu exista pagina de critica literara care sa nu comenteze „inceputul" si „sfarsitul" Padurii spanzuratilor. Cu toate acestea, mai este loc si pentru alte glosari.
(…)
Descrierea, aproape topografica, configureaza un spatiu inchis, cu orizont limitat si incetosat, vazut dintr-un centru, spanzuratoarea ridicata pe marginea gropii-mormant „ca o rana a pamantului". Romanul incepe sub auspiciile regimului thanatic; „rana pamantului" e metafora suferintei universale; „clopotul urias de sticla aburita" si-a pierdut atributele sacralitatii, el nu mai suna eliberator, ci apasa, striveste. E de retinut, in interiorul imaginii mortii, opozitia intre cimitirul militar, care prin ordinea lui rigida, ridicola, artificiala, nenaturala, se opune vietii, si cimitirul satului, care integrat natural in universul satului, refuza moartea nenaturala, barbara, a razboiului. Intreaga imagine e punctata simbolic de biserica al carei turn e spintecat de un obuz.
La nivel lexical domina absolut cuvintele campului semantic al mortii incat atmosfera thanatica se materializeaza.
Interesanta este constructia vizuala a imaginii. Primul paragraf apartine ochiului auctorial, ca in paragraful urmator descrierea sa se faca prin ochii caporalului, apoi, in pagina urmatoare, prin ochii capitanului Klapka, care venind de la gara nimereste tocmai aici. Descrierea e incheiata de ochii lui Apostol, protagonistul romanului.
Atmosfera apasatoare, incarcata de neliniste, si prevestirea groaznicului eveniment ce se va consuma (executarea pentru „tradare si dezertare" a locotenentului Svoboda — ce nume simbolic) sunt puse in evidenta prin folosirea culorilor thanatice („lut galben lipicios", „cerul cenusiu", „cararea sura", „groapa cu fundul galben", „perdele negre" — si sinonimele negrului: „inserare", „intuneric") si de infatisarea, gesturile si privirile ocupantilor acestui spatiu clopot, avand sufletele impovarate si privirea pierduta. "
21.15Lei
21.15Lei
Primești 21 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Nu e greu de constatat ca, in fiecare roman, dupa trasarea spatiului, chiar in prima pagina, urmeaza parcelarea lui dupa trebuintele evolutiei povestii si a problematicii. „[...] un roman nu se poate scrie fara o organizare prealabila a materialului. Organizarea aceasta nu poate fi lasata la voia intamplarii...”, spune romancierul in Marturisiri. Dovada ca Liviu Rebreanu a acordat atentie spatiului necesar tramei romanului sau este prezenta in manuscrisele scriitorului a unor schite topografice si a unor obiecte din spatiul respectiv. De exemplu, harta satului Pripas si desenul casei lui Ion (Ion); planul casei familiei Rosmarin (Jar); planul „casei crimei" si reperelor spatiale ale orasului (Amandoi). De asemenea, „Caietele de creatie" contin liste cu toponime, mentionarea caselor personajelor etc.
Fragment din lucrare:
"PADUREA SPANZURATILOR
« De la clopot... »
Nu exista pagina de critica literara care sa nu comenteze „inceputul" si „sfarsitul" Padurii spanzuratilor. Cu toate acestea, mai este loc si pentru alte glosari.
(…)
Descrierea, aproape topografica, configureaza un spatiu inchis, cu orizont limitat si incetosat, vazut dintr-un centru, spanzuratoarea ridicata pe marginea gropii-mormant „ca o rana a pamantului". Romanul incepe sub auspiciile regimului thanatic; „rana pamantului" e metafora suferintei universale; „clopotul urias de sticla aburita" si-a pierdut atributele sacralitatii, el nu mai suna eliberator, ci apasa, striveste. E de retinut, in interiorul imaginii mortii, opozitia intre cimitirul militar, care prin ordinea lui rigida, ridicola, artificiala, nenaturala, se opune vietii, si cimitirul satului, care integrat natural in universul satului, refuza moartea nenaturala, barbara, a razboiului. Intreaga imagine e punctata simbolic de biserica al carei turn e spintecat de un obuz.
La nivel lexical domina absolut cuvintele campului semantic al mortii incat atmosfera thanatica se materializeaza.
Interesanta este constructia vizuala a imaginii. Primul paragraf apartine ochiului auctorial, ca in paragraful urmator descrierea sa se faca prin ochii caporalului, apoi, in pagina urmatoare, prin ochii capitanului Klapka, care venind de la gara nimereste tocmai aici. Descrierea e incheiata de ochii lui Apostol, protagonistul romanului.
Atmosfera apasatoare, incarcata de neliniste, si prevestirea groaznicului eveniment ce se va consuma (executarea pentru „tradare si dezertare" a locotenentului Svoboda — ce nume simbolic) sunt puse in evidenta prin folosirea culorilor thanatice („lut galben lipicios", „cerul cenusiu", „cararea sura", „groapa cu fundul galben", „perdele negre" — si sinonimele negrului: „inserare", „intuneric") si de infatisarea, gesturile si privirile ocupantilor acestui spatiu clopot, avand sufletele impovarate si privirea pierduta. "
Fragment din lucrare:
"PADUREA SPANZURATILOR
« De la clopot... »
Nu exista pagina de critica literara care sa nu comenteze „inceputul" si „sfarsitul" Padurii spanzuratilor. Cu toate acestea, mai este loc si pentru alte glosari.
(…)
Descrierea, aproape topografica, configureaza un spatiu inchis, cu orizont limitat si incetosat, vazut dintr-un centru, spanzuratoarea ridicata pe marginea gropii-mormant „ca o rana a pamantului". Romanul incepe sub auspiciile regimului thanatic; „rana pamantului" e metafora suferintei universale; „clopotul urias de sticla aburita" si-a pierdut atributele sacralitatii, el nu mai suna eliberator, ci apasa, striveste. E de retinut, in interiorul imaginii mortii, opozitia intre cimitirul militar, care prin ordinea lui rigida, ridicola, artificiala, nenaturala, se opune vietii, si cimitirul satului, care integrat natural in universul satului, refuza moartea nenaturala, barbara, a razboiului. Intreaga imagine e punctata simbolic de biserica al carei turn e spintecat de un obuz.
La nivel lexical domina absolut cuvintele campului semantic al mortii incat atmosfera thanatica se materializeaza.
Interesanta este constructia vizuala a imaginii. Primul paragraf apartine ochiului auctorial, ca in paragraful urmator descrierea sa se faca prin ochii caporalului, apoi, in pagina urmatoare, prin ochii capitanului Klapka, care venind de la gara nimereste tocmai aici. Descrierea e incheiata de ochii lui Apostol, protagonistul romanului.
Atmosfera apasatoare, incarcata de neliniste, si prevestirea groaznicului eveniment ce se va consuma (executarea pentru „tradare si dezertare" a locotenentului Svoboda — ce nume simbolic) sunt puse in evidenta prin folosirea culorilor thanatice („lut galben lipicios", „cerul cenusiu", „cararea sura", „groapa cu fundul galben", „perdele negre" — si sinonimele negrului: „inserare", „intuneric") si de infatisarea, gesturile si privirile ocupantilor acestui spatiu clopot, avand sufletele impovarate si privirea pierduta. "
Detaliile produsului
