De multe ori ajungea sa ma cuprinda acea senzatie de nemultumire, de gol sufletesc, ca atunci, in copilarie, cand eram nevoit sa pornesc cu vitele pe marginea locurilor cultivate sarguincios de gospodaria colectiva, iar printre ele si marginea vaii se infiripa o iarba rara, destul de neplacuta pentru vaca si vitel. Conditia mea de copil supus asperitatilor vietii, asociata cu singuratatea si insatisfactia de mai tarziu, care se repeta, haotic, imi redau mereu aceleasi clipe amare: coplesitoare, rele, ecouri ale unei tristeti profunde, tocmai cand orizonturile vietii imi apareau zagazuite, greu de trecut. E vorba de reverberarea aceleiasi senzatii traite pe marginea aceea de platou, zona salbatica si precara, cu mirosuri aspre de ierburi rele si flori salbatice si urate, ramasa necultivata, desi se scalda mereu in lumina generoasa si pura a soarelui.