Daca nu s-ar fi calugarit si nu s-ar fi pustnicit, autorul acestei carti (autor pe care l-am cunoscut si fata catre fata, nu doar prin intermediul acestei carti) ar fi ajuns cu siguranta un scriitor apreciat. Este uimitor pentru mine cum un om crescut la scoala violenta a artelor martiale, a muzicii rock, a springarilor are o sensibilitate dostoievskiana a inimii, care il ajuta sa ii portretizeze memorabil, cu har, pe "umilitii si obiditii" , pe "oamenii sarmani" violentati de mentalitatea capitalista si consumerista a Occidentului. De neuitat raman in memoria cititorului chipul bunicii care a sadit in sufletelul nepotelului grauntele credintei, ramasitele satului tihnit de altadata, marile figuri ale duhovnicilor pe care i-a nascut monahismul romanesc, chipurile iconice ale sihastrilor nestiuti ai Romaniei.
 

De la prima la ultima ei pagina este o carte animata de duhul pocaintei necurmate. Citind-o, mi-am reamintit un lucru simplu, dar care prea des cade in uitare: a fi crestin ortodox inseamna a lupta pana la moarte cu patimile tale. Nu e suficient, ba chiar este primejdios sa te conformezi unui standard exterior, sa iti contabilizezi faptele bune sau parutele tale fapte de lauda, sa iti adormi constiinta cu gandul ca ai indeplinit faptele credintei, ca ti-ai indeplinit datoria fata de Dumnezeu. Formalismul si legalismul pindesc viata fiecaruia dintre noi. Singurul reper in viata duhovniceasca ramane glasul constiintei proprii, sadite in noi de Ziditorul a toate. - Ciprian Voicila