In fata epilepsiei, umorul ramane singura aparare

 

Nino-nino. Agitatie. Timisoara. Sambata. Un grup restrans de oameni. Ciprian, un barbat de 40 de ani, realizeaza brusc ca nu se mai poate preface: trebuie sa-si accepte boala. Insa drumul pana in acest moment, departe de un final, a fost sinuos. Iar protagonistul-narator ne intoarce in timp, ne poarta, criza cu criza, razvratire cu razvratire, poanta cu poanta, prin viata sa, pentru a ne arata cum poate fi parcursa calatoria cu un diagnostic incurabil.

 

Stai jos sau cazi, o carte care se cere citita dintr-o rasuflare.

 

Bogdan Munteanu este un scriitor adevarat. Un rand al lui este un gand, o secunda, o ora, o zi sau un an al celui care citeste. Epilepsia este un subiect fascinant. Poate genera orice stare, te poate pune sa scrii lucruri pe care nu le-ai imaginat vreodata. Si Bogdan Munteanu chiar face asta, le scrie. O usoara schimbare de comportament sau redefinirea conditiei cu care ne raportam la viata... asta este epilepsia. Sa nu realizezi cine esti si ce ti se intampla o vreme, pana gasesti o doctorita sa iti explice - este perfect plauzibil. Daca stii despre ce este vorba. Sa poti sa revii in balans cu tine si cu lumea, apoi, este miraculos. Avem de-a face cu o povestire la coltul ierbii a unui om care moare, invie, traieste, a unui om care relateaza, etapa cu etapa, ce simte. Este literatura pura, pe de o parte, fiindca epilepsia te face sensibil - "simt enorm si vad monstruos", cum s-ar spune -, pe de alta parte, deoarece cartea lui Bogdan reda o poveste simpla, a unui om caruia i se intampla lucruri, zi de zi. Lucruri care se invart in cuvintele minunate cu care el construieste o lume, care urla, care se odihneste. - Bogdan O. Popescu

 

Dupa sase ani de la Ai uitat sa razi, cel mai recent volum al sau de povestiri, prozatorul revine cu un microroman ireprosabil, o poveste get-beget a la Bogdan Munteanu. Adica o tema inedita - epilepsia e surprinsa rarisim in literatura romana contemporana -, un protagonist fain - un barbat matur, pasionat de baschet, calculatoare si carti, care lucreaza intr-o corporatie si se invarte prin viata culturala timisoreana -, un alai foarte divers - de la Buni, Maza, Che, Iulia, Woody, batranul vecin, soferul de Uber etc. pana la Ara, labradorul -, un stil esentializat, o naratiune realista construita maniacal, aproape, cu un umor si o relaxare caracteristice. Un titlu-mantra, o lupta cu o boala tabu, stigmatizata si astazi, o carte musai. - Eli Badica, coordonatoarea colectiei n'autor