Stii, Lavinia, caracatitele...

Da, despre caracatite zice ca, pregatindu-se de somn, deleaga un brat care sa ramana treaz si sa pazeasca restul... Caracatitei nu-i place sa riste... nu gasesti ca e cam meschin din partea ei?
 

Un roman ca un poem-fluviu, scris pe trei planuri si doua voci, unde dorinta de a te abandona total celuilalt pierde in fata nevoii de a ramane in control, fie si doar (cu) o mica parte. Un roman despre dorinta de a intelege ca o relatie sentimentala poate fi vazuta ca o aventura continua si ca o zi nesfarsita daca este privita din ambele perspective, plus o a treia: un vis. Prin Stii, Lavinia, caracatitele..., Leonida Neamtu se apropie cumva de realismul magic, prin elementul oniric si printr-un fel de zoomorfizare, pentru ca nici aici lupul nu va fi departe de om.

Leonida Neamtu s-a nascut in 1934, la Soroca (azi, Republica Moldova). In 1940, odata cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiaza in Maramures, locuind in Viseu, apoi in Sighet. Dupa studiile liceale, urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a universitatii clujene. Debuteaza, in 1952, cu un volum de poezii, in Almanahul literar, revista coordonata de poetul A.E. Baconsky. Incepand cu anul 1964 incepe sa publice exclusiv romane. Devine redactor la Almanahul literar (care isi va schimba numele in Steaua) si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Se stinge din viata pe 25 octombrie 1991, la Cluj-Napoca, lasand in urma peste treizeci de volume publicate si cateva manuscrise. Leonida Neamtu este un scriitor care scapa oricarui tip de incadrare literara. A abordat genuri ca romanul SF sau de aventuri si a trecut, fireste, si prin cel politist, integrand insa, in toate, umorul negru, absurd si referintele culturale.