Pornind de la sintagma celebra a lui Phillipe Aries, omul in fata mortii, care nu este doar o trasatura a personajului medieval, eseul de fata pune in discutie transformarile tematice, stilistice si de viziune pe care volume ale unor poeti romani consacrati le sufera in textele scrise in imediata apropiere a extinctiei fizice, sau in momentul constientizarii bolii. Dupa o cariera consolidata din punct de vedere tematic si al registrelor literare utilizate am observat ca in preajma fenomenului necontrolabil al mortii scriitura multora dintre autori ia o turnura diferita de linia poetica ce i-a consacrat. Discursul de obicei se spiritualizeaza, apare o mai frecventa recurenta a topoilor misticismului, autorii incercand parca sa recupereze in aceasta ultima opera o latura transcendenta a literaturii pe care nu o accesasera inainte. Totodata, de obicei asistam la un proces de intensificare a marcilor vizionarismului poetic in cazul acestor autori, indiferent daca acest procedeu a fost sau nu abordat de catre acestia anterior. - [Fragment]