„Caci, dezlipite de trupul tarii, Chilia si Cetatea Alba n-au devenit straine pentru noi: de drept, ele nu s-au putut instraina niciodata si, de fapt, ele au continuat, macar in parte, sa fie canalul prin care bogatiile tarii se scurgeau in strainatate. Relatii comerciale, religioase - episcopia, care imbratisa toate orasele incalcate de turcii de la noi,- culturale - trimitere de carti, odajdii, cladiri si reparari de biserici, - ne-au reunit totdeauna cu aceste membra disiecta ale patriei.

Nu numai ca nu le-am uitat, dar am pastrat speranta ca le vom avea odata: asa a crezut Stefan, asa a dorit Petru Rares si, dupa dansul, cele mai luminate spirite ce au domnit peste Moldova, pana la fanarioti: Despot, Ioan Voda cel Cumplit, Aron Voda, Mihai Viteazu, Petriceicu, Constantin si Dimitrie Cantemir. Expeditiile de recuperare si proiectele de recastigare fac parte, fireste, din istoria romaneasca a Chiliei si Cetatii Albe. Si nu cred sa se gaseasca inutila povestirea pe scurt a imprejurarilor care ne-au restituit, pentru atat de scurta vreme, cheile Moldovei la Dunarea de jos. S-ar putea ca manuscrisul acesta sa devina o carte, cartea sa fie citita si sa aminteasca unor oameni, care uita atat de intristator de lesne, lucruri pe care ar fi o crima sa le uitam.

Din punct de vedere absolut romanesc, se poate face deci o istorie politica a celor doua cetati pana in zilele noastre, si am aratat ca aceasta istorie poate fi, prin sine, interesanta.“ - Nicolae Iorga