Sub semnul pulsiunii. Eros si Thanatos in literatura Vol.1
Antropologia culturala a lasat, intre multe alte lectii, noii specii de om, una care arata ca, pentru evolutie, alteritatea a reprezentat dintotdeauna o etapa dificila si, de cele mai multe ori, inca de la inceput, ratata. Dupa cum manifestarea religioasa a fost si ramane, in ciuda detaliilor legate de rit, similara la popoare indepartate si cu diferente frapante in nivelul social sau tehnologic, diferenta nu a facut decat sa mascheze similitudinile existente, imposibil de observat din pricina blocajelor culturale. Acesta este si motivul pentru care am ales sa aplicam una dintre cele mai palpitante ipoteze ale psihanalizei pentru a uni spatii culturale diferite, prin intermediul unor opere literare in care arhetipurile au dictat directii tematice similare, asa cum reflexele psihicului au raspuns in fata unor stimuli asemanatori. E ca si cum am spune ca, dincolo de cele doua pulsiuni, ale vietii si ale mortii, identificate cu Eros si Thanatos, omul nu poate exista, animat de nimic sau de o a treia pulsiune pasiva, care-l plaseaza in postura unei creaturi neimplicate, fara pasiuni sau instincte. In relatie cu tipologiile umane si psihologice propuse de marii scriitori ai literaturii universale, putem accepta existenta celei de-a treia pulsiuni, discutate de Friedrich Nietzsche, care se integreaza marii categorii guvernate de Thanatos, adica pulsiunea puterii sau vointa de putere. - Autorul
Descrierea produsului

Detaliile produsului