Sultana Kosem

Demna urmasa a sultanei Hürrem, Kösem devine, dintr-o sclava grecoaica, pe nume Anastasia, una dintre sultanele cele mai puternice ale Imperiului Otoman, marea iubire a sultanului Ahmed I si mama a doi viitori sultani. Romanul tinerei autoare Asli Eke ne poarta in fascinanta epoca a Sultanatului femeilor, la inceputul secolului al XVII-lea, in fastul oriental al haremului din Palatul Topkapi, printre valuri tesute din taine de nepatruns. Cu toate ca nu a avut si nu are in lume notorietatea legendarei Roxelana (Hürrem), Kösem a fost, fara indoiala, conform opiniei majoritatii specialistilor epocii, cea mai puternica dintre sultanele otomane. Respectata ca si inaintasa sa, Kösem se va bucura de intreaga incredere a stapanului si sotului sau, in conditiile in care sultana, spunea un izvor al timpului, „era consultata in multe probleme”, consecinta a calitatii de „favorita a sultanului, care o doreste mereu sa-i fie alaturi”.
Fragment din cartea "Sultana Kosem" de Asli Eke

"Evenimentele care au avut loc dupa ancorarea vasului in Istanbul au amintit si ele de aventurile de-o noapte ale unei odalisce. In special ale fecioarelor... In clipa in care am ancorat in Istanbul, cand ne-am aflat pentru prima data fata in fata cu el, toate eram considerate fecioare, chiar si bunica a carei minte a fost intunecata de manie, influentata fiind de magia acestor locuri si care si-a vazut nepotii realizati... Chiar si femeia insarcinata in sapte luni putea fi considerata o fecioara, se temea de ce va intalni pentru prima data si nu stia ce va face. Marinarii intrati in hambar au scos mai intai niste taranci, tragandu-le de brate; strigatele femeilor au continuat sa-mi rasune in urechi si la minute bune dupa ce ele s-au facut nevazute. Pana cand marinarii au golit jumatate din hambar, acolo au avut loc nenumarate incidente; un batran, care arata destul de rau, a mers la unul dintre negrii voinici de acolo si i-a oferit o suma de bani. Dar marinarul, care a inteles doar pe jumatate din ce i se spusese, a inceput sa rada in hohote atat de puternice, incat se zguduiau pana si peretii hambarului. Peste cinci minute, batranul a fost tarat si scos afara. Bineinteles ca marinarul putea sa il alunge inca de cand a inceput sa vorbeasca, dar era usor de inteles ca se distra copios. Poate ca starea de euforie, declansata de atingerea pamantului dupa saptamani bune si care duce de obicei chiar la pierderea ratiunii, era motivul acestui comportament, cine stie? Dar important era faptul ca toti, uneori cate unul, alteori in grupuri paraseau hambarul si poate chiar aceasta lume onorabila. Bunica, adica batrana, m-a privit pentru ultima oara in timp ce era tarata cu nite eforturi extraordinare de un marinar maruntel."