Fragment din cartea "Sumki. O poveste despre dragoste si aventura" de Amos Oz:

"Dar un creion nu mi-ar fi folosit la nimic in cazul acesta, deoarece soarele apusese de mult, iar afara era deja intuneric. Prin urmare am enumerat variantele in minte, dupa cum urmeaza:
Unu. As putea sa ma ridic si sa plec direct acasa. Sa ajung cu intarziere si cu mainile goale si sa le spun ca mi-au furat bicicleta sau ca mi-a fost confiscata de cativa soldati britanici beti crita, iar eu nu am opus rezistenta, deoarece mama mi-a spus sa nu ma iau niciodata la harta cu soldatii.
Doi. As putea sa ma intorc acasa la Aldo, dadaca armeanca, Luiza, imi va deschide usa de lemn intunecat si imi va spune sa astept o clipa, dupa care va intra singura in casa, pentru a anunta ca domnul cel tanar s-a intors si doreste sa stea de vorba cu tanarul domn Aldo, apoi ma va conduce cu o atitudine plina de respect prin incaperea in care se afla doamna imbracata in rochie de muselina si cersetorul cu fata de sfant, care primeste din mana ei o moneda din aur. Va trebui sa-i marturisesc mamei lui Aldo faptul ca i-am vandut acestuia o bicicleta si ca am incheiat chiar si un contract, iar doamna Castelnuovo il va pedepsi crunt, cu siguranta, deoarece fiului ei nu-i era permis cu nici un chip sa se plimbe cu bicicleta, dar in cazul acesta nu as face decat sa ma port ca un tradator, si nici nu as reusi sa-mi recuperez bicicleta, deoarece nu mai am trenuletul pe care-l primisem in schimbul ei. Asa incat aceasta nu reprezenta o alternativa viabila.
Trei. As putea sa ma intorc la Goel Germanski si sa-i spun pe un ton rece si amenintator: Sa-mi dea imediat inapoi trenuletul. Intelegerea a cazut. Sa-mi dea trenuletul, sau am terminat-o cu el pentru totdeauna, am terminat-o. Dar cum ar fi posibil asa ceva?
Patru. As putea sa ma intorc la Goel Germanski afisand o atitudine prietenoasa, salut-ce-mai-faci-ce-se-mai-aude, si sa-l intreb ca din intamplare daca nu cumva Paznic s-a intors la el.
Da. Sigur. Si cum vor mai rade maine de el copiii din tot cartierul. O porcarie.
Cinci. Dar cine are nevoie de cainele ala prost? Cine are nevoie de ceva? Eu, unul, nu am nevoie de absolut nimic, punct.
Ba mai mult, cine a spus ca Paznic s-a intors la Goel Germanski? A fugit pe intuneric spre padurea Tel Arza, iar de acolo spre munti, si mai departe, spre padurile din Galileea, pentru a li se alatura lupilor de acolo, pentru a trai in libertate si a sfasia beregati. Poate ca si eu ma voi ridica in clipa aceasta si voi merge in padurea Tel Arza, iar de acolo ma voi indrepta spre munti si spre pesteri si voi locui acolo pentru totdeauna ca un bandit, iar numele meu va sadi teama in toate colturile tarii.
Sa stie si ei.
As putea chiar sa merg, pur si simplu, acasa, sa le spun umilit adevarul gol-golut, sa indur cele doua perechi de palme pe care le voi capata si sa promit ca de acum inainte nu ma voi mai purta nesabuit, ci voi fi un baiat bun si intelept. Maine ma vor trimite cu o scrisoare politicoasa redactata de tatal meu, prin care isi va cere scuze fata de domnul Germanski si de doamna Castelnuovo, in timp ce eu imi voi cere iertare si le voi spune tuturor ca nu a fost nimic serios, le voi zambi politicos, ii voi ruga sa ma ierte si voi zice: Imi pare foarte rau pentru tot ceea ce s-a intamplat.
Dar asa ceva nu e posibil.
Sase? Sapte? Opt? Nimic important. O alta posibilitate ar fi sa dorm printre ruine. Asemenea lui Huckleberry Finn, in povestea cu Tom Sawyer. In noaptea aceasta voi dormi sub treptele casei familiei Inbar, iar in timpul noptii ma voi catara pe burlan pana in camera lui Esti si o vom porni impreuna spre Obangi-Shari inainte de rasaritul soarelui."