Recenzie blog.libris.ro
Fără îndoială că cei de la Editura Herg Benet știu să aleagă, împreună cu autorii, titluri bune pentru cărțile lor, titluri pe care nu le poți ocoli, care fie te șochează, te distrează, dar te agață cu un lipici invizibil al curiozității de care nu poți să scapi. Nu știu dacă are relevanță că Leonard Ancuța a lucrat ca om de PR și cu siguranță știe să distileze esențe tari în cuvinte puține (vezi Amintirea unui viol volumul pe care l-am lansat și la Librăria Șt.O.Iosif acum ceva vreme), nu știu dacă are relevanță faptul că Editura Herg Benet știe să-și poziționeze bine autorii dar testul pe care l-am făcut, dincolo de raftul librăriei, mi-a confirmat puterea de captură a unui titlu inspirat și a unor pagini de început explozive: așezat la facultate, în bancă, înaintea debutului unui curs oarecare, am început să citesc romanul lui Leonard Ancuța. Am atras repede priviri curioase care au sclipit, cu atât mai intrigate în momentul în care am ridicat cartea către public și am rostit cu voce tare titlul în 30 de minute de răsfoială și dat din mână în mână, socotisem cel puțin cinci cititori dispuși să caute volumul în librării și alți cinci care își notaseră în telefon titlul și autorul. Nu e lucru întâmplător: în fond, oricine dă de cartea lui Leonard Ancuța se poate întreba- ce e acela un curv și cum o fi să fii un curv? Nu e vorba așadar de un gigolo, un Don Juan, un Casanova, ci un curv, un omolog masculin al profesiei feminine cu vechime dar poate și un creuzet al viciilor aglutinate de voia naturii. O fi vreo titulatură asumată sfidător, cu aroganță, o fi o autoironie plină de imaginație la adresa unor convenții sociale? Nu ai decât să citești cartea ca să-ți faci o idee e o poveste despre cum e să fii al naibii de frumos, de inteligent, fără să fii complexat și cu toate astea să rămâi tot nemulțumit
preocupat de căutarea fericirii dincolo de convențiile și obsesiile posesiei și ale acumulării, dincolo de bine și de rău, vibrând mereu, armonios, în tonuri poetice și filosofice.
Saty, protagonistul romanului lui Leonard Ancuța a fost înzestrat de la naștere cu un farmec natural: pur și simplu era genul de copil care atrăgea, impresiona și topea inimi. Experiențele lui cu sexul opus capătă un vag ecou sexual încă de la vârstele preșcolare, dar Saty savurează copilăria în inocența ei aproape deplină
asta până când femeile pătimașe și pofticioase îl inițiază erotic, ucigând cea mai frumoasă perioadă a vieții sale, transformându-i profund relația cu propria mamă, provocând izgonirea din Paradis, după degustarea din pomul cunoașterii sexuale. Din acel moment al (falsei?) dezvirginări din baia unui cămin de nefamiliști la nici 14 ani (o scenă pe cât de șocantă pe atât de poetică și de viscerală), Saty va deveni, dintr-un Făt Frumos bun de pus în vitrină un veritabil Fut Frumos, conștient și, în același timp, victimă a propriilor sale farmece, gata să satisfacă la cote amețitoare și să brutalizeze emoțional femeile răpuse parcă de o chimie a naturii ce le învinge luciditatea și voințele. Evitând ierarhiile, standardizările existențiale, ideologiile, aspirațiile sociale de orice fel, Saty trăiește de pe o zi pe alta în București, vânzând casete, cochetând cu facultatea de filosofie și cu tot felul de tovarăși și anturaje neangajate existențial. E genul de păcătos simpatic, pentru că dă impresia de damnat corijibil, pentru că știe să joace cu cărțile altora pentru câștigul lui, să spună tuturor ce vor să audă pentru a-și atrage avantajele de partea sa. Aerul de boem romantic, abandonat experiențelor frivole, eșapiste pe care îl arborează Saty, dezvăluie însă o criză mai profundă a căutării de sens și amorului autentic: căutând să se situeze dincolo de axiologii facile, dincolo de constrângeri, Saty incearca să reconcilieze expresia libertății absolute cu cea a iubirii profunde și autonome, printre prezențele eterice care îl tentează cu băi de șampanie, chei la apartemnt, printre țigani care propun slujbe la limita legii, de drogați care fură de prin case ca să-și facă rost de încă o doză. Căci pare dificil să cauți să fii liber, anarhic, să nu depinzi de nimeni dar, în același timp să te simți topit, să cauți o implicare emoțională pură, la cote astronomice, fără să îl supui sau să îl devorezi pe celălalt, fără ca experiența amoroasă să fie afectată de contingentele slăbiciuni etern umane până la urmă.
Dincolo de pasajele lirice (pagini întregi par adevărate poeme în proză, articulate în aforisme lucide) care traversează volumul fără zăgaz, dincolo de protagonistul rebel, ușor narcisic și monstruos, romanul lui Leonard Ancuța vorbește despre provocările traiului excesiv, despre cum e să încerci să te ridici la nivelul unui ideal existențial, chiar și când ficatul îți devine o supă noroioasă pe care o verși la canal, chiar și când petreci într-o crâșmă numită la Cățaua Leșinată. Despre anxietăți universale, despre teama depersonalizării, virtuțile regenerative (iluzorii sau nu) ale iubirii, despre asumarea onestă și fără inhibiții a propriei existențe ne vorbește (falsul) curv al lui Leonard Ancuța.
Sever Gulea, pentru blog.libris.ro