Surghiun si Dame este un roman al exilului si implicit al unor radiografii sociale si autobiografice profunde, neiertatoare, dure, apartinand unei vieti intelectuale fara alt merit decat acela de a fi gazduit cand criticul, cand flaneurul, cand artistul sau cersetorul culturii universale. Pe aceasta harta aparent rationala si neaparat emotionala a cunoasterii prin disidenta, intelectualul se regaseste cu greu sau nu se regaseste deloc, pierzandu-se fara sa vrea in leasa urbana sau doar rurala a unor civilizatii antrenate sa fie ce nu sunt. In pantecul inghetat al Montrealului si Toronto-ului, intr-un fost New York sau Beijing interlop, sau printre dunele indepartate ale Damascului, cultura se rarefiaza ca o radiograma a vietilor condamnate sa produca si sa uite, sa fie, pur si simplu, copii la indigo ale altor copii. Scrierea acestui roman m-a ajutat sa inteleg ca se poate si altfel.