Citind romanul Tabara Antidrog al Marei Chelcioiu, am inteles ca exista un adevar tacit, unanim acceptat, care li se potriveste doar adolescentilor: ei nu-si povestesc experientele, ci le retraiesc prin fiecare vorba rostita cu voce tare. De altfel, orice gand razlet de-al lor, orice dorinta sau capriciu se transforma-n ipoteza – Ce-ar fi fost daca… ? - o intrebare cu rezonante stranii care, de cele mai multe ori, nu primeste niciun raspuns. Dar ei stiu deja acest lucru si refuza cu tenacitate sa se resemneze, caci in fiecare retraire e un soi de bucurie a revederii cu sine, cu oamenii din jurul lor, cu cei care nu mai sunt.

 

Emma cunoaste mult prea bine acesta „reteta a fericirii” juvenile. Poate de aceea este un ascultator atat de bun si-un povestitor retinut, care dozeaza atent suspansul, tinandu-ne cu sufletul la gura pana la final. Inchizand cartea, este imposibil sa nu te intrebi: ce-ar fi fost daca?

 

Tabara iti permite familiaritati greu de atins in viata reala, cand ai de ales intre mai multi oameni cu care sa iti petreci timpul. Tabara e o microlume in care te descurci cu ce ai si legi prietenii autentice, insa nu le continui niciodata cand te intorci acasa.