Intre timp - in distanta de un deceniu de cand ne-am intalnit si i-am citit primele creatii - poezia Romitei Malina Constantin s-a decantat si s-a stabilizat. Versurile ei au dobandit o rigoare interna, frazarea poetica are acum un tipar personal, lucrurile care o privesc au mers inspre bine. Numai cu sine gaseste poeta pricini interminabile de colocviu, chiar si atunci cand pare ca inregistreaza apatic un peisaj urban, sau cand evoca, sub semnul unei benefice economii a rostirii, evenimente interioare. Punandu-si pe mai departe in valoare vocatia lirica, Romita Malina Constantin isi va rafina si mai mult versul, pana la dobandirea unei voci inconfundabile, asemenea autorilor mereu reinnoiti in expresivitate. - Ovidiu Pecican

 

Octave

lasa-mi sufletul in aceasta lume

nu cu teama singuratatii

ci cuprinzandu-l ca pe o floare

ce sta sa respire

adevarata Inviere

lasa-mi ingerul sa glumeasca cu viata

din Lumina

Lumina cernand

indura-ma ca pe o mare nechibzuita

care alearga si bate la usi

stiind ca Dumnezeul Dumnezeului ei

o asculta cum scutura

tarana din anotimpuri.