Cel care merge pe urmele sfinte care pornesc din Konita va descoperi si tainele acesteia. Sunt taine care nu pot fi exprimate in cuvinte. Eroii naratiunii noastre, care sunt niste copii, fiecare cu framantarile si cu problemele lui, au reusit sa traiasca aceste taine si sa isi schimbe viata pentru totdeauna. Aventura lor cutremuratoare a fost numai inceputul...
    Din cuprins: Inceputul unei prietenii • O calatorie neasteptata • Atunci cand s-au cunoscut • Capadocia (1840-1850) • Hagi-efendi • Pacat... de nume • Este bine sa iti mearga mintea chiar si cand dai de greu • Dumnezeu nu il binecuvanteaza pe omul lenes • Burti pline... inimi goale • Prosti si destepti • Jertfa de sine pentru toti • In „barlogul” batranului • Un ramas-bun – o promisiune • Ah, aceasta curte! Daca ar fi avut gura sa vorbeasca • Mormantul care izvoraste viata • Dumnezeul surprizelor si al situatiilor neasteptate 

 

    “Ioan a luat in mana cateva masline si a suspinat. Ii compatimea pe tinerii de azi pentru ca nu aveau un scop in viata. Daca vroiau sa participe la concursuri cu role, sa se antreneze ca sa isi intareasca trupul, atunci sa nu faca mofturi ca nu vroiau sa mearga in armata! Erau tineri si isi risipeau talentul si viata...

    Vazandu-i pe Aris si pe Marcu unul langa altul, s-a mahnit pentru ca, desi aveau parinti, se simteau ca niste orfani. Dar simtea ca vrednici de mila erau mai degraba parintii lor. Ei urmau sa inainteze in varsta, dar sa nu aiba mustrari de constiinta ca atunci cand fusesera mici ii lipsisera pe copii de iubirea lor, ca nu le spusesera un cuvant bun, ca nu le oferisera o mangaiere, nu le cumparasera un cadou. Atunci puteau sa se indreptateasca, insa Dumnezeu nu avea nevoie de indreptatire. E mai bine sa spui de o mie de ori ca esti de vina si sa nu ai dreptate, decat sa arunci vina asupra celorlalti si mai ales asupra copiilor tai.
    Mintea i-a fugit inca o data la iubitul lui Gheronda. Isi amintea cat de mult ii iubea el si ii pasa de toti copiii proveniti din familii destramate. Intelegea ca le lipsea iubirea. Oricat de mult radeau, in ochii lor se vedea mereu o durere. Ii punea sa sada langa el si ii servea cu rahat. Ii mangaia, ii strangea in brate si ei raspundeau iubirii lui in acelasi mod, cu un sarut, cu buzele pline de zahar pudra. Incerca sa ii ajute in orice fel sa se ataseze de Hristos si de Maica Domnului. Sa simta ca Mantuitorul si Fecioara Maria sunt adevaratii lor parinti, pe Ei sa se bazeze.
    Daca Ioan si Arsenie rezistasera atatia ani grei, era pentru ca de mici „se hranisera pe saturate" cu tandrete si cu iubire."