”Erosul dumnezeiesc este cucerirea celui iubit, o simtire si o imbratisare a persoanei asteptate. Dupa cum, cand iubesti pe cineva care se afla in America, il simti ca si cum ar fi inaintea ta si il saruti, tot asa se intampla si cu erosul dumnezeiesc. Il traiesc pe Dumnezeu atat de mult, incat este ca si cum m-as afla mereu impreuna cu El, ca si cum as trai impreuna cu El, insa acest „ca si cum" este foarte concret. Pentru ca, da, pe de-o parte, eu sunt trup si duh, iar pe de alta parte, El este Duh. Prin urmare, erosul dumnezeiesc exista numai acolo unde Se afla Dumnezeu. Nu exista iubire daca nu exista si cealalta persoana, iar in cazul meu, aceasta este Dumnezeu, Care este adevarat, este prezent pentru mine. Prin urmare, pot sa spun ca am eros dumnezeiesc cata vreme sunt umplut de Dumnezeu, cata vreme Dumnezeu m-a cucerit, m-a luat in stapanire si ma imbata. Dumnezeu m-a luat in stapanire in intregime datorita celei mai inalte curatii pe care a lucrat-o El in mintea mea, dar si in inima mea.

    Asadar, erosul dumnezeiesc este o simtire puternica a prezentei persoanei iubite, iar cea mai inalta curatie este sinele meu, in starea in care l-a adus harul. Acum sunt un vas cuprinzator, adica sunt indreptatit sa am parte de prezenta lui Dumnezeu, sunt pregatit, curat, pot sa spun: „Dumnezeul meu, esti langa mine, te iubesc, te simt in fiecare zi!"

    In continuare, Sfantul Maxim ne vorbeste despre trasaturile celor doua stari foarte inalte ale rugaciunii curate, ca sa putem sa le distingem. Adica, se refera mai indeaproape la omul care se roaga si il iubeste pe Dumnezeu, ii completeaza descrierea. Zice Sfantul Maxim:

    „Trasaturile primei masuri de rugaciune apar cand mintea se aduna din toate imaginile mentale ale lumii si se roaga neimprastiat si netulburat, ca si cum Insusi Dumnezeu ar fi prezent inaintea ei, precum si este de fata.””