Desigur, scufundarea la mare adancime este periculoasa. Este normal sa fie asa, caci la suprafata omul este foarte eficient. El lucreaza ca un robot, fara sa fie constient. Cu cat patrunzi insa la o adancime mai mare, cu atat mai lucid trebuie sa devii, caci moartea este posibila la fiecare pas. Teama de profunzime a atras dupa sine o anumita superficialitate in toate relatiile interumane. Acestea au devenit juvenile.

 

Sa ai un prieten sau o prietena, un iubit sau o iubita, poate fi ceva amuzant, dar nu iti va deschide niciodata poarta catre adancimile fiintei. Poti avea relatii sexuale cu o prietena, dar iubirea nu va putea creste pe acest sol. Ea are nevoie de radacini adanci. Sexualitatea este posibila la suprafata, dar nu reprezinta altceva decat o activitate biologica, animalica. Ea poate fi frumoasa, dar numai daca face parte integranta din iubire. In caz contrar, devine cel mai urat lucru din lume. Spun „cel mai urat” pentru ca ea nu presupune o comuniune, ci doar o atingere reciproca, urmata de o separare. Corpurile se intalnesc, dar nu si sufletele. Aceasta este drama marii majoritati a relatiilor de cuplu.

 

Dar cea mai sublima relatie interumana este cea dintre maestru si discipol; din pacate, acest tip de relatii a disparut aproape cu desavarsire. Nu il veti putea intelege niciodata pe Iisus daca nu veti realiza dimensiunea relatiei care exista intre un maestru si discipolii sai. In zilele noastre, acest tip de relatii a disparut complet. De bine de rau, sotia a fost inlocuita de prietena, sotul de prieten, dar relatia maestru-discipol a disparut cu desavarsire. Si acestei relatii i s-a gasit un substitut, dar el reprezinta exact opusul celei autentice: relatia dintre un psihiatru si pacientul sau.

 

In mod natural, intre psihiatru si pacient nu poate exista decat o relatie nesanatoasa, patologica – intrucat pacientul nu vine la medic in cautarea adevarului, adica a adevaratei stari de sanatate… Cuvantul „sanatate” este foarte semnificativ: el inseamna totalitate, sfintenie, vindecare profunda la nivelul sinelui. Un pacient nu asteapta asa ceva de la medicul sau, caci atunci nu ar mai fi un pacient, ci un discipol. Pacientul vine la doctor doar pentru a scapa de o boala; atitudinea sa este complet negativa. El vine doar pentru a fi fortat sa redevina normal, pentru a putea functiona din nou in mediul social. Ceva s-a defectat in el, iar psihiatrul isi propune sa repare mecanismul defect, pentru ca individul sa poata functiona din nou in societate. Din pacate, societatea insasi este bolnava.

Carte recomandata de Ligia Pop in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".