Ambitiosul Targ de arlechini al lui Paul Mihalache e un roman al maturizarii si al cautarii unei identitati, in primul rand culturale. Cele aproape trei sute de pagini surprind o sarabanda de intamplari, personaje, betii, examene, baruri, idile, filosofii care au rol in formarea si personalizarea unui eu tanar: „Imi vizualizez propria nastere, si pe mama plecand la vanatoare intr-o noapte fara luna, apoi ingramadind in fetusul care eram toate spaimele si intunericul sfarsitului de ev.” (p. 149)

Personajul principal, Radu Francu, student la filosofie in ultimul an, e un arlechin care traieste la limita extrema. Rolul de mascarici, de smecher cam aiurit si inconsecvent il prinde, insa nu este decat o masca ce deghizeaza intentiile autorului de a demonstra propria eruditie.

Personajul elitist pe care Mihalache il creeaza si caruia ii imprumuta date din propria biografie, reuseste in tot ceea ce isi propune: termina facultatea cu o nota aproape de zece, intra la masterat, ia examenul de titularizare in invatamant; toate fetele il iubesc (sau, cel putin, ii cedeaza); este filosof, literat, meloman, cinefil, anglofil, poet, teatrolog, primul (sau macar printre primii) in toate. Acest donjuan falit ofera in roman o adevarata desfasurare de forte intelectuale. Referintele culturale se succed cu repeziciune de la un rand la altul.

si la nivelul discursului, Paul Mihalache simte nevoia sa faca o demonstratie de virtuozitate utilizand o pletora de tehnici narative: insereaza in cuprinsul romanului pagini de jurnal, ofera o dubla perspectiva asupra evenimentelor (una la nivel faptic, alta ulterioara), isi exhiba la tot pasul tehnica, utilizeaza punerea in abis.

Targ de arlechini merita atentie, chiar daca, la sfarsitul jocului romanesc, cel mai inspirat ramane titlul. Asezarea, ca pe o tabla de sah, a peticelor de pe haina arlechinului trimite inspre situatia conflictuala a fiintei care n-a reusit sa se desprinda din obscuritatea dorintelor si proiectelor.