In timp, am realizat ce fel de teatru scriu eu. Scriu in genul pieselor englezesti de conversatie, "conversation pieces", opusul pieselor galagioase si comerciale.

Secretul succesului pieselor scrise de mine este ca au fost necesare in anii respectivi. Sunt si vor fi necesare, pentru ca sunt scrise la prezentul continuu si se adreseaza tuturor generatiilor si categoriilor sociale, tinand cont de perioada istorica in care se desfasoara actiunea. Personajele mele se cearta pe probleme politice, probleme de mentalitate, conflicte dintre generatii. Discuta despre orientari sexuale, despre onoare, demnitate, tradare, bani si iubire. Au rezistat si vor rezista, pentru ca au baze filozofice, sociale, politice, istorice si religioase, piloni de rezistenta pe care au scris imensii, inegalabilii Shakespeare, Ion Luca Caragiale si altii. Secretul succesului spectacolelor scrise de mine este ca textele trebuie lasate-n pace. Ele merg singure. Sa nu se intervina la text, pentru ca se rupe firul ideii pe care am plecat. Chiar eu, ca regizor, mi-am respectat textul asa cum l-am scris, pe conflicte de idei puternice, si am facut distributiile pe caracterele diferite ale personajelor. Am gasit muzica potrivita pentru momentele mute sau vorbite ale spectacolelor. Am folosit decoruri simple, unele chiar minimaliste, ca sa se vada numai Actorul, cu A mare, si sa se simta conflictul de idei puternic, pentru ca acesta tine treaz cititorul, spectatorul.

Personajele mele sunt total diferite si imprevizibile. Trebuie lasate sa se desfasoare. In toate piesele mele, la intrebarea: "Te poti baza pe oameni?", raspunsurile sunt diferite. Cum spunea Tudor Musatescu: "Daca iei viata peste picior, iti pune piedici." - Rodica Popescu Bitanescu