Teoria generala a dreptului este materia cea mai cuprinzatoare pe care o intalnesc studentii in primul an de studii si este menita a-i familiariza cu notiunea de drept. De modul in care le este prezentata aceasta depinde cum se vor apropia de toate materiile juridice – cu interes si curiozitate sau, dimpotriva, cu teama si neincredere. In acest scop, prezenta lucrare si-a propus a raspunde la intrebarea „Ce este dreptul?”. Lucrarea prezinta institutiile juridice grupate in trei categorii, fiecare corespunzatoare unuia dintre sensurile notiunii de drept – dreptul obiectiv (sistemul de norme juridice), dreptul subiectiv (posibilitate de conduita a unei persoane) si stiinta dreptului (stiinta sociala ce are ca obiect de studiu dreptul obiectiv si cel subiectiv).
Cursul isi propune o abordare inedita pentru mediul universitar romanesc, si anume faptul ca problematica in discutie este analizata din toate unghiurile posibile, cu ample referinte practice, punandu-se accent pe solutii pertinente si argumentate, dar si pe spetele relevante din practica judiciara nationala si internationala. Modul de sistematizare si aspectele de interdisciplinaritate permit o documentare completa asupra interpretarii si intelegerii materiei.
Aceasta a doua editie adauga informatii noi, a caror necesitate a reiesit din folosirea manualului de catre studenti, care, in calitate de principali beneficiari, au aratat, uneori expres, alteori doar implicit, unde sunt necesare completarile.
Din cuprins:
• semnificatiile notiunii de „drept”
• principiile si functiile dreptului
• interpretarea normelor
• realizarea dreptului
• raspunderea juridica
• sistemul stiintei dreptului
Puncte forte:
• prezentarea rolului unificator al Teoriei generale a dreptului in raport cu stiintele juridice de ramura (drept civil, drept penal, drept constitutional, drept administrativ)
• privire contemporana, dar si istorica asupra notiunii de drept
• bibliografie cuprinzatoare, ce asigura cititorului referinte utile in procesul invatarii profesiei juridice
• utilizarea de exemple practice ce insotesc materia, facilitand intelegerea acesteia
• prezentarea sintetica a notiunilor analizate, simplificand procesul de memorare
• includerea de teste grila, a indexului de termeni, precum si a unui glosar de expresii latine, necesare verificarii si aprofundarii materiei dreptului