Daca putem intelege epoca drept acumulare contemporana de discurs care se ofera ca istorie, cinematograful ofera un instrument propice scrierii celor mai vii discursuri, tocmai fiindca poate reprezenta un discurs in forma sa primara - in cea de imagine. Ceea ce ii asigura un plus de realism in reprezentare, a carei distorsiuni - de a se cere adoptata ca realitate - reprezinta elementul primordial al unei (noi) critici a imaginilor. Daca va fi sa existe o pedagogie a imaginilor, ea ar trebui sa plece de la natura de discurs a imaginii si de la valoarea sa instrumentala in interiorul mintii, pe care cinematograful o poate inregistra intr-o forma extrem de coerenta. Posibila (re)constructie a unei comunitati umane - pe linia lui Benjamin si Nancy - pe o asfel de pedagogie poate creste. Impotriva acestei pedagogii lupta cinematograful insusi, prin rapiditatea cu care schimba imaginile, intr-o avalansa de imagini cuprinse in discursuri care ascund tocmai aceasta nevoie de discutie, pe care o prezinta drept nevoie de consum, de a consuma imagini cinematografice, in acelasi timp imagini publicitare ale consumerismului. - Lucian Maier