Scările Levantului

Poate, prin natura împrejurărilor, când auzi de Levant gândul te duce la un permanent război! Însă, Amin Maalouf ne spune că „Ceilalți urmăreau mersul războiului. Eu unul, nu. Cine avea să câștige? Cine avea să piardă? Puțin îmi păsa. Eu îmi pierdusem propriul război în clipa în care izbucnise războiul celorlalți!” Și nu este așa? Atunci când suntem îmbătați de dragoste, totul în jurul nostru poate să dispară! Însă... viața nu ține cont de nimeni și, așa cum o spunea și Gabriel Garcia Marquez în „Dragostea pe vremea holerei”, „viața nu are nevoie de lecții de la nimeni!”

Totuși, ne rămâne speranța că „nu există un moment în care să nu vii!”

O poveste captivanta .

O poveste captivantă care te plimbă prin Imperiul Otoman pe cale să se destrame.Istoria personală se împletește cu istoria regională și mondială. Există în același timp exemple de toleranță etnică și religioasă, dar și violență extremă. Personajele cunosc gloria, dar și umilința când devin marginalii societății. Naratorul cunoaște la Paris un bătrân straniu, dornic să-și povestească viața în câteva zile. Astfel ajungem toți să cunoaștem istoria familiei medicului Ketabdar. Bunicul, medic în familia sultanului, o ia în îngrijire, apoi în căsătorie pe fiica acestuia, rămasă cu probleme psihice după asasinarea tatălui ei. Urmașul, tot medic, pasionat de fotografie, devine martorul răscoalelor din estul Turciei. Prietenia cu un armean și fotografiile prin care a surprins un episod sângeros determină familia să se mute în Liban. Pe Ossian Ketabdar Al Doilea Război Mondial îl prinde student în Franța. Va ajunge erou al rezistenței, dar, revenit acasă, după o perioadă de glorie, va fi internat de fratele său într-un ospiciu. Un frate cu o istorie sumbră de contrabandist și infractor. Dincolo de probleme, există iubirea pentru Clara, o evreică pe care a cunoscut-o în Franța și a cărei familiea murit în lagăre. Ironic, limba în care comunică musulmanul și evreica este germana. Romanul se încheie cu speranța unui viitor mai bun, dar pe parcurs binele și răul alternează, nesiguranța vieții pare să fie singura constantă.

Dincolo de povestea in sine care m-a captivat si m-a tinut strins legata de carte pana la final (am citit cartea in doua felii de lectura sustinuta!), mi-a placut stilul personajului principal, imbibat in ironie si, mai ales, autoironie.