Un autor care a meritat cu prisosință premiul Nobel pentru literatură..orice roman al lui te poartă în altă lume,romanul de față te face să trăiești la maxim totul și să simți că ești alaturi de personajele romanului.. recomand!

Romanul începe cu Cadavrul, care ne vorbește de pe fundul fântânii în care a fost aruncat. Delicat Efendi era auritor la atelierul condus de Maestrul Osman, dar în ultima vreme lucrase pe ascuns la o carte comandată de Padișah, de a cărui alcătuire se ocupa Unchiul, un fel de ambasador al sultanului în occident. Cartea, care purta în ea influența pictorilor venețieni, risca să devină o blasfemie și un atac la adresa islamului, iar Delicat intenționa să dezvăluie lumii sacrilegiul care se săvârșea în taină. Numai că unul dintre colegii de atelier îl omoară, pentru a nu pune în pericol breasla miniaturiștilor și a nu atrage furia asupra atelierului de pictură. După ce încă unul dintre personaje devine victima ucigașului, Padișahul dă un răgaz de trei zile pentru a fi descoperită identitatea acestuia - în caz contrar, toți cei implicați vor fi supuși la cazne cumplite. Rămâne de văzut care dintre cei trei miniaturiști talentați - cunoscuți sub poreclele de Fluture, Măslină și Barză - este făptașul, mai ales că Ucigașul ne vorbește și el, la adăpostul anonimatului.

Romanul începe cu Cadavrul, care ne vorbește de pe fundul fântânii în care a fost aruncat. Delicat Efendi era auritor la atelierul condus de Maestrul Osman, dar în ultima vreme lucrase pe ascuns la o carte comandată de Padișah, de a cărui alcătuire se ocupa Unchiul, un fel de ambasador al sultanului în occident. Cartea, care purta în ea influența pictorilor venețieni, risca să devină o blasfemie și un atac la adresa islamului, iar Delicat intenționa să dezvăluie lumii sacrilegiul care se săvârșea în taină. Numai că unul dintre colegii de atelier îl omoară, pentru a nu pune în pericol breasla miniaturiștilor și a nu atrage furia asupra atelierului de pictură. După ce încă unul dintre personaje devine victima ucigașului, Padișahul dă un răgaz de trei zile pentru a fi descoperită identitatea acestuia - în caz contrar, toți cei implicați vor fi supuși la cazne cumplite. Rămâne de văzut care dintre cei trei miniaturiști talentați - cunoscuți sub poreclele de Fluture, Măslină și Barză - este făptașul, mai ales că Ucigașul ne vorbește și el, la adăpostul anonimatului.

Stilul lui Pamuk amintește, în schimb (nu știu de ce nu mă miră deloc acest fapt), de stilul lui Borges. Iată o frază care sună perfect borgesian: „Am zăbovit vreme îndelungată, fără să mă clintesc din loc. Am privit lumea. Totul”.

Romanul începe cu Cadavrul, care ne vorbește de pe fundul fântânii în care a fost aruncat. Delicat Efendi era auritor la atelierul condus de Maestrul Osman, dar în ultima vreme lucrase pe ascuns la o carte comandată de Padișah, de a cărui alcătuire se ocupa Unchiul, un fel de ambasador al sultanului în occident. Cartea, care purta în ea influența pictorilor venețieni, risca să devină o blasfemie și un atac la adresa islamului, iar Delicat intenționa să dezvăluie lumii sacrilegiul care se săvârșea în taină.

Avem o seamă de povești în Mă numesc Roşu, care se întregesc din relatările intercalate a numeroase personaje, dar și a unor obiecte care ne vorbesc prin vocea unui meddah (povestitor). Mi-a plăcut nespus de mult faptul că toate vocile - alcătuind un cor extins orchestrat de Pamuk - ni se adresează nouă, cititorilor, deși la fel de bine se pot adresa lui Dumnezeu. Ele spun lucrurile pe jumătate sau ticluiesc minciuni pentru a ne induce în eroare, dar au și momente de sinceritate prin care le cunoaștem trăirile și sentimentele. Atras de confesiuni și luat drept martor, cititorul devine astfel parte din poveste

Pamuk realizează o monografie extinsă a miniaturii otomane, un meșteșug complex despre care recunosc că nu știam absolut nimic, iar ceea ce am aflat din acest roman a fost extrem de interesant. Sunt foarte multe informații, un pic prea multe chiar, așa că numele și detaliile au sfârșit prin a se învălmăși - dar, din fericire, am rămas cu esența, căci scriitorul reia aspectele mai importante pe parcursul romanului.

Am senzația că Mă numesc Roşu este romanul cel mai citit al acestui autor și mă întreb de ce. Oare pentru că are în miezul lui o crimă, un mister care atrage cititorul?

Fără îndoială, este cea mai citită carte a lui Orhan Pamuk, însă voi fi foarte sinceră când voi spune că nu am găsit-o prea inovativă în ce privește construcția narativă. Cu toate acestea, nu am cum să nu recunosc genialitatea de uriaş povestitor a lui Pamuk.