Omul este o fiinta foarte egoista si nu cred ca ar trebui sa ne fie rusine de acel lucru. Subterana este cea care ne ajuta in fiecare zi sa avansam cate putin in societate; acumulezi cunostinte, iti formezi un cerc de prieteni cu interese commune s.a. Subterana este cea care nu ne lasa sa ne dam batuti, nu ne lasa sa ne “stergem” telurile propuse (nu atingerea scopului este fericirea absoluta ci drumul parcurs pana acolo – cum relateaza si personajul nostru), sa avem idei noi, sa facem zilnic cate ceva in favoarea noastra. Principiul subteranei este acela de a avansa mereu si sa nu te cobori niciodata la nivelul cuiva, doar ca sa te integrezi in acea societate.

Totusi, dupa parerea mea, cu totii avem “subterana” noastra in care ne varsam gandurile cele mai ascunse, de care ne e frica sau ne consideram a fi prea egoisti pentru a le exprima “in gura mare”. Subterana este defapt acel colt din mintea noastra in care fiecare ne vedem a fi mai presus ca cel de langa noi; fiecare excelam in ceva domeniu, iar din acel punct de vedere ne consideram mai speciali ca oricare altu.

Dupa parerea mea, cu totii avem “subterana” noastra in care ne varsam gandurile cele mai ascunse, de care ne e frica sau ne consideram a fi prea egoisti pentru a le exprima “in gura mare”. Subterana este defapt acel colt din mintea noastra in care fiecare ne vedem a fi mai presus ca cel de langa noi; fiecare excelam in ceva domeniu, iar din acel punct de vedere ne consideram mai speciali ca oricare altu.

Principiul subteranei este acela de a avansa mereu si sa nu te cobori niciodata la nivelul cuiva, doar ca sa te integrezi in acea societate.

Micro-romanul este impartit in doua parti; prima parte constituind “Subterana” – in care personajul nostru, anonim, dar extrem de complex, “cultivat” (caracterizandu-se singur, motivand ca acesta este motivul pentru care nu poate avea vreo relatie cu cei din jurul sau).

Este a doua carte citita pana acum, care imi trezeste aceleasi sentimente ca in “Crima si Pedeapsa”. Am resimtit o oarecare asemanare intre ideologia asupra lumii a lui Raskolnikov si ideologia prezentata aici.

Habar n-am ce delirium tremens tocmai am citit, dar mi-a placut la nebunie!! Ma bucur ca n-am lasat Oameni sarmani sa-mi strice toate interactiunile viitoare cu opera lui Dosto, fiindca acest text scris la persoana intai m-a captivat, m-a contrariat, m-a fascinat. In continuare nu-mi vine sa cred ca a fost scris in 1800 si ceva, atat de real si actual pare. Se vede ca lui Dosto nu i-a fost frica sa atate niste demoni din abisul sufletului si psihicului uman. :D Pe cat de revoltator e naratorul ca om, pe atat de ciudat te face sa te simti. Desi il blamezi, iti dai totusi seama ca are probleme grave si iti vine sa-i iei partea. So f**king weird.

Dostoievski, inconfundabil.O drama a omului insingurat si neinteles....omului ii place sa-si cintareasca numai amaraciunea, iar fericirea nu si-o cintareste. Insa, daca ar socoti-o cum trebuie, ar vedea ca fericire exista destula pentru fiecare. ...ne-am dezobisnuit cu totii de viata, schiopatam cu totii in privinta asta, unii mai mult, altii mai putin. Ne-am dezobisnuit chiar intr-o asemenea masura, incit simtim uneori un fel de dezgust fata de adevarata 'viata vie' si de aceea nici nu suportam sa ne aminteasca cineva de ea. Doar am ajuns pina acolo, incit adevarata 'viata vie' mai ca n-o consideram drept o munca, aproape un fel de slujba si sintem de acord cu totii, in sinea noastra, ca tot mai bine e ca din carte. Si la ce bun ne framintam citeodata, la ce bun ne facem de cap, ce tot vrem? Nici noi nu stim.Noua pina si oameni ne e greu sa fim oameni cu trup propriu si singe, adevarat; ne e rusine de asta, socotim ca-i un lucru de ocara si ne tot incapatinam sa fim un fel de oameni universali, ceva ce inca nu s-a pomenit.

Aceasta este o carte complexa. Este o carte care trebuie analizata bine pentru ca dorește sa transmită multe idei, nu tocmai disponibile la o citire fugara. Este o analiza a vieții sumbre, a omenirii triste, a locurilor omorâte...

La cât de miorlăit mi s-a părul la început tipul, adică personajul anonim, care critică natura umană, societatea din care vine și chiar pe el însuși, până la final am început al simpatiza oarecum sau mai corect decât atât: am început să empatizez cu el. Reprezintă foarte bine condiția omului însingurat, simțindu-se străin de toată lumea. Mizantrop desăvârșit.

Regasim in aceasta carte motive dostoievskiene constante, cum ar fi dragostea neimpartasita, dar patimasa, universul sufletului de copil chinuit, "ideologia" devoratoare a unor personaje.Recomand!

O poveste extrem de reuşit în care autorul redă gândurile şi comportamentul unui cetăţean nebun de condiţie modestă, acesta fiind pus rând pe rând în diverse situaţii obişnuite, în care acesta izbucneşte aproape de fiecare dată începând să delireze şi să treacă realitatea prin filtrul gândirii sale alterate. Caracteristica cea mai marcantă a cărţii este ( pe bună dreptate ) impresia pe care ne-o lasă, cum am putea şi noi să descoperim în jurul nostru, la o analiză mai atentă, astfel de oameni.