Minunată carte❤️

recomand

Ceva inedit față de ce a mai scris Dostoievski. E o scriere foarte contemplativă, difetită de acele romane lungi și consistente în acțiune, cu multe personaje amplu portretizate. Aici avem în prim-plan un mizantrop, care cugetă asupra condiției sale. Frumos :)

Esențe tari în sticluțe mici...Aceasta este eticheta pe care o pot da acestei nuvele. Genul de carte care te face să reflectezi la tot ceea ce ai citit.

"E oare posibil să fii absolut sincer măcar cu tine însuți și sa nu îți fie frică să rostești tot adevărul ?"

O carte foarte interesantă!

Habar n-am ce delirium tremens tocmai am citit, dar mi-a placut la nebunie!! Ma bucur ca n-am lasat Oameni sarmani sa-mi strice toate interactiunile viitoare cu opera lui Dosto, fiindca acest text scris la persoana intai m-a captivat, m-a contrariat, m-a fascinat. In continuare nu-mi vine sa cred ca a fost scris in 1800 si ceva, atat de real si actual pare. Se vede ca lui Dosto nu i-a fost frica sa atate niste demoni din abisul sufletului si psihicului uman. :D Pe cat de revoltator e naratorul ca om, pe atat de ciudat te face sa te simti. Desi il blamezi, iti dai totusi seama ca are probleme grave si iti vine sa-i iei partea. So f**king weird.

Dostoievski, inconfundabil.O drama a omului insingurat si neinteles....omului ii place sa-si cintareasca numai amaraciunea, iar fericirea nu si-o cintareste. Insa, daca ar socoti-o cum trebuie, ar vedea ca fericire exista destula pentru fiecare. ...ne-am dezobisnuit cu totii de viata, schiopatam cu totii in privinta asta, unii mai mult, altii mai putin. Ne-am dezobisnuit chiar intr-o asemenea masura, incit simtim uneori un fel de dezgust fata de adevarata 'viata vie' si de aceea nici nu suportam sa ne aminteasca cineva de ea. Doar am ajuns pina acolo, incit adevarata 'viata vie' mai ca n-o consideram drept o munca, aproape un fel de slujba si sintem de acord cu totii, in sinea noastra, ca tot mai bine e ca din carte. Si la ce bun ne framintam citeodata, la ce bun ne facem de cap, ce tot vrem? Nici noi nu stim.Noua pina si oameni ne e greu sa fim oameni cu trup propriu si singe, adevarat; ne e rusine de asta, socotim ca-i un lucru de ocara si ne tot incapatinam sa fim un fel de oameni universali, ceva ce inca nu s-a pomenit.

Aceasta este o carte complexa. Este o carte care trebuie analizata bine pentru ca dorește sa transmită multe idei, nu tocmai disponibile la o citire fugara. Este o analiza a vieții sumbre, a omenirii triste, a locurilor omorâte...

La cât de miorlăit mi s-a părul la început tipul, adică personajul anonim, care critică natura umană, societatea din care vine și chiar pe el însuși, până la final am început al simpatiza oarecum sau mai corect decât atât: am început să empatizez cu el. Reprezintă foarte bine condiția omului însingurat, simțindu-se străin de toată lumea. Mizantrop desăvârșit.

O poveste extrem de reuşit în care autorul redă gândurile şi comportamentul unui cetăţean nebun de condiţie modestă, acesta fiind pus rând pe rând în diverse situaţii obişnuite, în care acesta izbucneşte aproape de fiecare dată începând să delireze şi să treacă realitatea prin filtrul gândirii sale alterate. Caracteristica cea mai marcantă a cărţii este ( pe bună dreptate ) impresia pe care ne-o lasă, cum am putea şi noi să descoperim în jurul nostru, la o analiză mai atentă, astfel de oameni.