„Ma iubesti, Usarsif, zeu intrupat in sclav, soimul meu ceresc, ma iubesti, oare, asa cum te iubesc eu, inca de mult, cu voluptate si chin? Iti arde si tie singele de dor dupa al meu, cum imi arde mie singele dupa tine, incit a trebuit sa-ti pictez scrisori dupa o lupta indelungata, vrajita cum sint de umerii tai aurii si de faptul ca toti te iubesc, si mai ales de privirea ta de zeu, sub care trupul mi s-a prefacut, iar sinii mi-au crescut, ajungind ca fructele iubirii? Culca-te cu mine! Daruieste-mi, daruieste-mi tineretea si splendoarea ta, iar eu iti voi darui o voluptate cum n-ai visat, stiu eu ce spun! Lasa capetele si picioarele noastre sa stea laolalta, sa ne fie nespus de bine si sa murim unul intr-altul, caci nu mai pot indura sa traim in doi, unul intr-o parte, celalalt in alta!”