Fragment din cartea "Padurea norvegiana" de Haruki Murakami:

"- Aici e problema, a raspuns Midori, privind fumul si cazand un pic pe ganduri. Am asteptat prea mult... in cautarea perfectiunii... de aceea mi-e greu.
- Cauti dragostea perfecta?
- Nu chiar. Nici vorba sa tintesc la asa ceva. Pe mine ma fascineaza egoismul. Egoismul perfect. De exemplu, eu iti spun acum ca vreau sa mananc niste tarte cu capsune si tu lasi totul balta si dai fuga sa-mi cumperi. Te-ntorci cu ele, gafaind, si mi le intinzi, dar in clipa aceea eu iti spun ca nu mai am chef de ele si le arunc pe fereastra. Asa ceva caut eu.
- Ce legatura are asta cu dragostea? am intrebat eu, teribil de uimit. 

- Are. Habar n-ai tu. Sunt momente in viata unei fete cand asemenea gesturi sunt extrem de importante.
- Adica ce gest? Aruncatul pe fereastra?
- Exact. Si in clipa aceea as vrea ca baiatul sa-mi spuna: ,,A, am inteles, Midori. Te rog sa ma scuzi. Trebuia sa ghicesc ca nu o sa le mai vrei. Sunt un rahat de magar, un insensibil. Plec sa-ti iau altceva, ca sa ma ierti. Sarlota sau placinta cu branza?"
- Si tu cum ai reactiona?
- I-as da toata dragostea mea.
- Esti absurda!
- Ei bine, asta inseamna dragoste in acceptiunea mea. Nimeni nu ma intelege. Midori si-a frecat usor capul de umarul meu. Pentru anumite persoane, dragostea incepe de la un fleac, de la un moft... sau nu incepe deloc.
- N-am mai cunoscut vreo fata care sa aiba asemenea opinii.
- Multa lume e de aceeasi parere, spuse ea jucandu-se cu degetele. Eu nu pot gandi altfel, vorbesc serios, dar macar sunt cinstita. Niciodata nu mi-a dat prin cap ca modul meu de a privi lucrurile difera de al altora. Cand vorbesc serios, toata lumea crede ca glumesc sau fac pe nebuna si atunci ma simt foarte stingherita.
- Si acum vrei sa mori cuprinsa de flacari?
- Acum e vorba de curiozitate, pur si simplu.
- Adica ce fel de curiozitate? Vrei sa experimentezi niste flacari pe pielea ta?
- Nu, spuse Midori. Voiam doar sa vad cum reactionezi. Nu mi-e frica de moartea in sine. Zau ca nu. In cazul de fata, m-ar invalui fumul, mi-as pierde cunostinta si as muri cat ai zice peste. Acest tip de moarte nu ma sperie deloc daca o compar cu chinurile iadului prin care au trecut mama... si alte rude. Toate rudele mele au murit din pricina vreunei boli cumplite. E in sange, presupun. Dura mult pana isi dadeau duhul si ajungeam chiar sa ma intreb daca mai traiesc sau au murit, atat de lent era procesul. Si in urma lor nu ramanea decat durere si suferinta."