Schimbarea culturala se desfasoara – potrivit unei reprezentari cu larga audienta – prin modificarea radicala si subita a orizonturilor paradigmatice. Fara a face mai mult caz decat e nevoie de teoria schimbarilor de paradigma, cred ca ea ne ofera sugestii utile pentru a deslusi dinamica ideilor si ne permite, totodata, sa intelegem ca notiunea de „tranzitie” se potriveste mult mai bine transformarilor de ordin cultural si ideologic decat celor ale economiei si vietii politice. Spiritul public este modelat de pledoarii si dezbateri ce raspund unor interogatii persistente, prin dezvoltarea unor problematici dominante. Putem spune ca am parcurs o tranzitie discursiva, odata ce constatam ca agendele culturale amorsate dupa prabusirea comunismului si-au pierdut acuitatea, si-au epuizat forta de iradiere sau macar si-au alterat profund sensurile.

In sprijinul unui diagnostic de acest fel, trebuie sa invocam, pe deasupra, nu doar metamorfozele ideilor, ci si pe cele ale functiei lor sociale, nu numai modificarile suferite de tematici si retorici, dar si acelea prin care trec practicile de edificare a legitimitatii personale si de grup. Confruntarile ideologice se desfasoara in cadrele unor topografii ale optiunilor si solidaritatilor publice, prin perpetuarea unor strategii ale polemicii. Modificarea lor are si ea semnificatia unui punct de inflexiune ce marcheaza consumarea unei etape a dezvoltarii culturale. Am depasit, oare, un asemenea prag?