Prin conținutul său, prezenta culegere de legislație este de un real folos celor interesați de studiul sistemului de drept al Uniunii Europene, sistemului instituțional al UE sau politicilor Uniunii. Aceasta conține Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene, Protocoalele, Anexele, Declarațiile anexate, Tabelele de corespondență, dar și Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, astfel cum acestea au fost republicate în Jurnalul Oficial C nr. 202 din 7 iunie 2016.
Culegerea se adresează unui public deosebit de larg: specialiști implicați direct în procesul de integrare a ţării noastre în UE, cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, studenți sau alte categorii socio-profesionale preocupate de acest domeniu, un loc aparte ocupându-l jurnaliștii care îndeplinesc un rol deosebit de important în diseminarea informației.
În plus față de edițiile anterioare, culegerea include tabelul cu Statele Membre actualizat, în care se regăsesc informații despre aderarea la Uniunea Europeană, Spațiul Schengen și zona euro, precum și mențiuni despre ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană cu referire la actele cele mai importante încheiate în acest sens.
Din cuprins:
• Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană
• Versiunea consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene
• Protocoale, Anexe, Declarații
• Tabele de corespondență
• Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
• Avizul CJUE privind aderarea Uniunii Europene la Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
• Declarația Schuman din 9 mai 1950
• Statutul CJUE
Puncte forte:
• coordonarea publicării este asigurată de cel mai reputat specialist al dreptului Uniunii Europene din România
• lucrarea este tipărită pe hârtie albă, de calitate superioară, în format A5 legat cu spiră, pentru o utilizare mai facilă
• note cu informații relevante privind Uniunea Europeană
• corelații legislative
• referiri și trimiteri la retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană și punerea în aplicare a Articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană