DESPRE COMUNISM, CU PROSPEŢIME

Despre anii pe care i-a traversat România, sub faldurile Cortinei de Fier, s-a scris cu asiduitate, în ultimii ani. Odată cu actul de condamnare oficială a comunismului şi cu înfiinţarea Institului de Investigaţie a Crimelor Comunismului s-au pus bazele unor demersuri instituţionale riguroase de alcătuire a portretului unei epoci. Departe de a se mai publica lucrări de sinteză, cuprinzătoare prin tematică şi adresabilitate, cercetătorii, şi-au concentrat atenţia pe detalii, pe fiecare dimensiune a regimului care a schimbat profund întregul spaţiu românesc, în decurs de 50 de ani. Colecţia de istorie apărută la editura Polirom, ilustrează rezultatul eforturilor de recuperare şi documentare treptată a aspectelor individuale atinse de comunism, precum relaţia stat-biserică, sistemul de represiune din anii 50, statutul turnătorului, politicile de transformare socialistă etc. Nu poate fi decât un semn de maturizare ştiinţifică, momentul în care cercetarea capătă un caracter specializat şi bine delimitat. Până la urmă era şi momentul să se depăşească tentaţia generalului, a analizei de ansamblu şi să se treacă la documentarea atentă a tuturor judecăţilor cel mai adesea negative care au avut ca referinţă dictatura ultimei jumătăţi de secol. Probabil că lucrările de sinteză care au tratat comunismul în România s-au rărit şi datorită autorităţilor care şi-au spus cuvântul în abordările de tip panoramic. Vladimir Tismăneanu sau Adrian Cioroianu sunt doar doi dintre profesioniştii de vârf care au alcătuit lucrări de căpătâi pe această temă: “Stalinism pentru eternitate”, respectiv “Pe umerii lui Marx” şi desigur “Raportul Final” care a stat la baza condamnării prezidenţiale.

Totuşi, deşi oferă o perspectivă sintetică, recenta apariţie a editurii Cetatea de Scaun, scrisă de Cezar Stanciu şi intitulată sugestiv “Traversând infernul”, e cum nu se poate mai binevenită, din mai multe motive. În primul rând, aşa cum surprinde şi istoricul Silviu Miloiu care semenează prefaţa lucrării, autorul acestei noi prezentări a comunismului românesc este tânăr. Avem de a face cu prima carte de sinteză scrisa de un cercetator care s-a desăvârşit profesional în perioada postdecembristă. Absenţa experienţei directe şi îndelungate cu regimul comunist şi liderii săi îi conferă lui Cezar Stanciu prospeţime în abordare şi o specie distinctă de neutralitate (care, la rândul ei stă la baza credibilităţii). Se întâmplă uneori ca experienţa directă cu un regim să îţi afecteze, în cele din urmă, voit sau nevoit, obiectivitatea analizei, în aceeaşi măsură în care ţi-o poate completa. Profesorul Adrian-Paul Iliescu observa, în volumul de opinii aparut la editura Cartier, cu titlul “Iluzia Anticomunismului” fenomenul care are loc când cineva care face cercetare este şi anticomunist (statut asumat şi legitimat de experienţa directă a unui regim) şi istoric… istoria se transformă atunci în vânătoare de vrăjitoare şi îşi pierde luciditatea rigorii ştiinţifice. Nu este cazul lucrarii “Traversand infernul”.

În al doilea rând, cartea lui Cezar Stanciu este binevenită şi datorită ceasului aniversar la care apare. În 2010 se împlinesc 20 de ani de la prăbuşirea lagărului socialist, prilej de bilanţuri şi previziuni dar şi prilej de amintire a ceea ce a dispărut. Suntem exact în ceasul la care se maturizează o nouă generaţie care n-a trăit vreo secundă în comunism. Ne aflăm până la urmă, într-un moment decisiv al construirii memoriei publice care să servească acestei generaţii (şi nu numai ei), străine de istoria de dinaintea lui 1989, drept reper în înţelegerea dificultăţilor profunde cu care se confruntă România şi astăzi. Probabil că încă destui ani de acum înainte nu va exista ceva ca “prea multe cărţi despre comunism”. Publicul uită repede iar acest lucru poate deveni periculos.

Cartea lui Cezar Stanciu face o radiografie generala a regimului comunist din România, pe patru dimensiuni: politica internă, politica externă, economia, aspectele sociale (problema religiei, a minorităţilor) şi artele în epocă. De la monarhie cu tradiţie la republică populară, socialistă, în fapt, dictatorială, de la satelit al Moscovei la mediator între Est şi Vest şi mai apoi la turn de fildeş fisurat, de la ţară eminamente rurală şi agrară la stat înveşmântat în fabrici şi uzine, România a cunoscut o evoluţie rapidă, în călătoria infernală spre destinaţia comunistă (în sens marxist) pe care nu a mai atins-o. Analiza lui Cezar Stanciu nu dezvăluie neapărat noutăţi spectaculoase, în raport cu predecesorii săi, dar îşi manifestă interesul şi pentru teme mai puţin explorate şi cunoscute în spaţiul public autohton mai ales în ceea ce priveşte politica externă a României în perioada dejistă şi ceauşistă. Autorul nu ezită să evidenţieze atât neajunsurile şi premisele structurale care au stat la baza prăbuşirii proiectului socialist, dar şi realizările şi succesele locale, temporare pe care le-au atins liderii de la Bucureşti. În special pe plan internaţional, atât Dej, cât mai ales Ceauşescu s-au dovedit a fi nişte diplomaţi iscusiţi iar gestionarea crizei din Ungaria, retragerea Armatei Roşii,relaţia cu Israelul şi statele arabe, relaţiile cu Occidentul şi SUA din anii 60-80, precum şi celebrul punct culminant al Primăverii de la Praga sunt dovezi interesante în acest sens. Cezar Stanciu redă şi o altă faţă mai puţin caricaturală, rătăcită în bâlbâieli şi analfabetism a liderilor de la Bucureşti.

“Traversând infernul” este o lucrare care te face să fii optimist, în ciuda temelor grave pe care le tratează: gândul că generaţia tânără de cercetători manifestă interes viu faţă de România comunistă te convinge că lecţiile importante ale istoriei nu vor pieri odată cu cei care le-au invatat traindu-le.

TRAVERSÂND INFERNUL – Cezar Stanciu – Editura Cetatea De Scaun, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro