Miruna Grozav este una din cele mai versatile (foarte) tinere dramaturge, iar acest lucru se poate observa inclusiv prin diversitatea temelor si a stilurilor celor trei texte din volumul pe care il semneaza. In desele noastre discutii purtate in cadrul cursurilor de scriitura si in revizitarea pieselor publicate aici, observ o tema centrala: timpul si trecerea lui. Trenul spre mare poate fi citit ca o parabola a destinului uman, un vehicul (viata) cu o singura destinatie. Nu stim daca aceasta calatorie in care ne imbarcam va fi mai lunga sau mai scurta si, de fapt, nu asta conteaza pentru autoare. Prezentul, trecutul si viitorul coexista in aceleasi compartimente, manevrate invizibil de personajul tacut al mortii. Prin acest text, Miruna exploreaza posibilitatile absurdului si ale poeticului in noua scriitura. Odata cu Pamant si neam afanat plonjeaza in exploatarea realismului de tip cehovian. Traducerea celor Trei surori si a Livezii de visini in contextul ruralului romanesc apropie publicul tanar de ceea ce acesta ar putea considera forme vechi, dar reinterpretate. Asadar, disputa legata de forme (vechi vs. noi) atribuita Pescarusului, se afla si aici, in bucataria interna a dramaturgiei. Cu textul Scapa cine poate, autoarea se apropie de tehnica teatrului documentat si de modalitati diverse de a spune o poveste jucandu-se cu timpul... - Alexandra Felseghi