Totul incepe in Marele Oras, in care viata a devenit imposibila.
O mama este nevoita sa-si plaseze copii la bunica lor, la tara. Analfabeta, avara, rautacioasa si chiar criminala, aceasta le face viata amara celor doi gemeni. Numai ca ei nu se dau batuti: invata pe cont propriu legile vietii, ale scriiturii si ale cruzimii.
Abandonati intr-o tara aflata in razboi, lipsiti de orice simt moral, ei incep sa-si consemneze zilnic, intr-un jurnal, faptele... din ce in ce mai cinice, mai sumbre si mai delirante.

„Loviturile dor, ne fac sa plangem.
Cazaturile, zgarieturile, taieturile, munca, frigul si caldura sunt si ele pricini de suferinte. [...].
Ne hotaram sa ne calim corpul ca sa putem suporta durerea fara sa plangem.
Suntem goi. Ne lovim unul pe altul cu o curea. Spunem la fiecare lovitura:
— Nu doare.
Lovim mai tare, din ce in ce mai tare.
Ne trecem mainile deasupra unei flacari. Ne crestam coapsa, bratul, pieptul cu un cutit si turnam alcool peste rani. Spunem de fiecare data:
— Nu doare.
Dupa o vreme, nu mai simtim efectiv nimic. Pe altcineva il doare, altcineva se arde, se taie, sufera.
Nu mai plangem."