Volumul I: Primul cuvant de pe zidul palatului: Numarati (686 pagini)

Volumul II : Al doilea cuvant de pe zidul palatului: Cumpaniti (444 pagini)

Volumul III: Al treilea cuvant de pe zidul palatului: Razletiti (314 pagini)

 

Publicata in maghiara intre 1934 si 1940, Trilogia transilvana a lui Miklos Banffy este considerata astazi una dintre operele de referinta ale secolului XX. Romanul a aparut, in ultimele doua decenii, in engleza, franceza, spaniola, germana, italiana si olandeza, bucurandu-se de o receptare entuziasta. Editia romaneasca, in traducerea lui Marius Tabacu, include un cuvant inainte de Marta Petreu si un studiu introductiv si un glosar realizate de Lucian Nastasa‑Kovacs.

 

Miklos Banffy, conte de Losoncz (30 decembrie 1873, Cluj – 5 iunie 1950, Budapesta), scriitor, om politic si grafician maghiar, a fost descendentul unei vechi familii de aristocrati din Ardeal. Dupa studii de drept la universitatile de la Cluj si Budapesta si un doctorat in drept si stiinte administrative, este ales, in 1901, deputat in Parlamentul maghiar. Intre 1912 si 1918 a condus Teatrul National si Opera de Stat de la Budapesta, acordindu-i, in aceasta calitate, o sustinere importanta compozitorului Bela Bartok. Intre aprilie 1921 si decembrie 1922 a fost ministru de Externe al Ungariei. In 1926 s-a stabilit la Cluj, primind cetatenia romana. Isi continua activitatea pe taram cultural ca redactor-sef al revistei Erdelyi Helikon. In 1943 poarta discutii secrete, la Bucuresti, cu Iuliu Maniu, in vederea unei iesiri concomitente din razboi a Ungariei si Romaniei, iar in 1944 pledeaza pentru ruperea de catre Ungaria a aliantei cu Germania. In septembrie 1944 il convinge pe Miklos Horthy sa accepte evacuarea fara lupta a fortelor armate din Cluj, salvand astfel orasul de la distrugere. Castelul de la Bontida al familiei Banffy, cel mai mare complex de edificii in stil baroc din Transilvania, descris drept Versailles-ul ardelean, este jefuit si incendiat de trupele germane in retragere. Expropriat in 1945 si exclus din viata literara in 1946, a parasit, in 1949, Clujul si s-a alaturat familiei stabilite deja la Budapesta, unde se va stinge in anul urmator. Conform propriei dorinte, ramasitele sale pamintesti au fost aduse in 1976 in cimitirul central Hazsongard din Cluj. Alaturi de Trilogia transilvana, publicata intre 1934 si 1940, opera sa mai cuprinde piese de teatru, intre care Legenda soarelui (1906) si Marele senior (1913), nuvele, precum si lucrari de grafica.

 

Banffy este un povestitor innascut. - Patrick Leigh Fermor

 

La nivelul celor mai bune lucrari de fictiune pe care le-am citit, precum Anna Karenina si Razboi si pace contopite intr-o singura opera. Dragoste, sex, oras, provincie, bani, putere, frumusete si patosul unei societati care nu-si poate preveni propria distrugere. - Charles Moore, Daily Telegraph

(…) Naratiunea este o insiruire fastuoasa de baluri, serbari de binefacere, dueluri, mari vanatori cu caini si haitasi, mese grandioase, sarbatoriri, curse de cai, dineuri cu zi fixa, dansuri si jocuri de noroc la cazinou si asa mai departe, prin care bogatul si cultivatul conte de la Bontida descrie nobilimea maghiara, si, mai larg, aristocratia cos­mopolit‑imperiala, ocupata cu indatoririle ei de casta care‑i etaleaza rangul, bogatia, puterea. (…) Dar, in fond, romanul descrie momentul, surprins in numeroase opere ale literaturii universale, cand o clasa sociala trece de la etapa etica, a muncii si datoriei, la faza ei estetica, frivola, voluptoasa, vino­vata si totodata incarcata de artisticitate; si, complementar, aparitia unei noi ordini, moderne, nu lipsita de vulgaritate (…). In general, e uimitor ce tare seamana lumea politica descrisa de Banffy cu aceea descrisa de Caragiale. (…) Citind Trilogia… lui Miklos Banffy, in superba traducere pe care i‑a facut‑o Marius Tabacu, m‑am intilnit nu numai cu Transilvania din trecut, ci si cu una atemporala, pe care o cunosc prea bine si care ma face intotdeauna sa surad: una in care se mananca slanina si se bea palinca, de pilda… Pamantul din Jucul meu, pe vremea Imperiului Austro‑Ungar loc celebru de vanatoare cu haitasi si de concursuri hipice, vad ca l‑a strabatut, cu calul, si vecinul meu de la Bontida/Dienesti, contele Miklos Banffy; iar peisajul transilvan de podis si cam­pie, ce starneste, cu dealurile lui aspre si golase, un urat indicibil, a fost pentru Miklos Banffy „straniu”, insa de o „splendoare grandioasa”. Sunt sigura ca Banffy a iubit Transilvania la fel de mult cum iubesc eu ograda casei parintesti. - Marta Petreu

 

Desi unii exegeti ai cartii lui Banffy au vazut in aceasta creatie un „portret tolstoian ale ultimelor zile ale Imperiului Austro‑Ungar”, cu intrigile si decadenta de la curtea regelui din Budapesta, cu infruntari doar aparent sterile in Parlament incepind cu luna septembrie 1904 – marcindu‑se astfel ultimele luni ale guvernarii lui Istvan Tisza –, cu o aristocratie in declin, preocupata mai mult de lumea saloanelor si de jocul de carti, incapabila sa inteleaga relatiile cu concetatenii de alte etnii, dar cu complicate afaceri amoroase, o lume in care onoarea se transa prin dueluri, in care aroganta noilor imbogatiti parea sa sfideze ierarhiile sociale, lectura romanului ofera ofera totusi si multe alte valente. Pentru ca mai presus de mecanismele distructive ale unei natiuni (care nu intotdeauna tin de viata politica a tarii) retraim prin lectura romanului o lume pe care istoricii de azi anevoie o mai pot reconstitui. (…) Daca descrierea atmosferei budapestane este uneori creio­nata cu usoara ironie, alteori chiar cu nedisimilat dezgust, patrunzind cu oarecare indiscretie in intimitatea elitei, in alcovul ce se imparte intre iubirile clandestine si afacerile de stat, prin saloanele la moda si Cazinoul unde se tocau ori se cistigau averi, Ardealul pare un pamint suspendat in istorie, unde timpul nu prea s‑a scurs, ci se arata increme­nit in peisaje, cutume, randuieli mostenite parca din vreme lui Rakoczi II si a curutilor sai, cu tarani si tocmeli in care etnicitatea conta parca mai putin, fiind inainte de toate un motiv suplimentar de respect si afectiune umana. Aici, in Transilvania, pana si iubirile erau traite altfel decat in metropola. Sunt mai sincere, cu multa pasiune, cu atasament si indeosebi rabdatoare. - Lucian Nastasa‑Kovacs