Fragment din cartea "Twisted Lies. Ea, slabiciunea lui" de Ana Huang:

"Mi-am lasat capul pe spate.
Whiskyul si adrenalina starnita de turneul de poker inca nu mi se evaporasera din sange.
Brock castigase turneul. Nu era de serviciu, fiindca Stella ramasese acasa. Nu-l felicitasem pentru victorie. Imi era greu sa ma uit la el, deoarece Brock imi amintea de ea. Si mai greu imi era sa nu-l intreb despre Stella. Il instruisem sa-mi dea de veste imediat, daca ea era in pericol. In rest, viata ei din prezent era un mister pentru mine. Fusesem tentat s-o sun pe Jules. Imi era datoare, pentru ca anul trecut o ajutasem sa scape cu fata curata dintr-o situatie dificila. Jules se numara printre cele mai bune prietene ale Stellei. Cu siguranta, ea era la curent cu ce simtea si ce gandea Stella. Doar ultima rugaminte pe care mi-o adresase Stella ma impiedica sa apelez la Jules. Era ca o lesa pe care as fi putut s-o rup cu usurinta, dar care ma imobiliza mai mult decat niste catuse de fier.
Ma simteam ca un mare idiot pentru ca-mi era atat de dor de ea si pentru ceea ce faceam ca sa pot suporta despartirea.
Am deschis sertarul secret, care altadata adapostise dosarele despre Stella. Acum era plin de scrisori adresate ei, insa pe care nu i le trimisesem. Dupa despartire, scrisesem una in fiecare zi. Era tocmai genul de comportament jenant si smiorcait de care imi batusem joc in trecut. Daca vechiul Christian m-ar fi vazut in clipa asta, m-ar fi impuscat ca sa-mi curme suferinta.
Nu-mi pasa ca ma purtam jalnic. Scrisorile erau singurul mod de a vorbi cu Stella, iar faptul ca imi asterneam gandurile pe hartie era aproape ca o terapie. Scriam despre multe subiecte: fragmente din copilaria mea, cartile mele preferate, cat de mult uram clovnii (eram convins ca clovnii sunt niste diavoli in piele de om, dar mai putin amuzanti decat Satana). Scrisorile erau ca niste capitole scoase din carti diferite si adunate laolalta, in haosul vietii mele. Singurul lucru pe care le aveau in comun era ca toate i se adresau ei.
Stella spusese ca nu stie nimic despre mine, asa ca mi-am descarcat sufletul pe hartie.
Am luat un stilou si am continuat scrisoarea inceputa in seara asta. Cand am terminat, nu mai vedeam bine de atata oboseala. Am pus-o in sertar, alaturi de celelalte. In loc sa ma retrag in dormitor, am ramas in birou. Priveam cerul intunecat al noptii, dincolo de fereastra mea. Colectia mea de plante in ghivece se insiruia pe pervazul ferestrei, in lumina lunii.
Au nevoie doar de putina iubire si atentie ca sa infloreasca.
Dupa plecarea Stellei le udasem si le ingrijisem cu sfintenie. Stiam ca le iubeste.
Dar, indiferent cat de multa grija le acordam, tot triste si ofilite aratau, de parca stiau ca fata care le ingrijea de obicei plecase pentru totdeauna.
- Stiu, le-am spus. Si mie mi-e dor de ea.
Nu-mi venea sa cred ca ajunsesem sa vorbesc cu niste plante."