,,Ultimii martori" este cu certitudine cea mai sfasietoare dintre toate cartile-document ale scriitoarei. Din paginile cartii se revarsa o durere atat de imensa incat uneori mi se parea imposibil de continuat lectura...Ororile razboiului vazute si traite de copiii acelor vremuri sunt pur si simplu de neconceput. Niciun copil, dar absolut niciunul nu merita sa traiasca astfel de momente.,,Copilaria mi s-a sfarsit odata cu primele impuscaturi...",,Am vazut ceea ce nu trebuia sa vad...Ceea ce un om nu poate sa vada. Iar eu eram mic...",,Acolo descarcam masini cu cadavre si le asezam in gramezi - un strat de cadavre, un strat de traverse acoperite cu smoala. Strat dupa strat...Si tot asa de dimineata pana noaptea, pregateam rugurile. Ruguri din cadavre...Si printre morti mai nimereau si oameni vii, care voiau sa ne spuna ceva...Dar noi nu aveam voie sa ne oprim langa ei, nici macar sa-i ascultam...",,Dar cea mai groaznica e foamea. Am vazut un om care rodea nasturi. Oamenii innebuneau de foame...(....)La un moment dat n-am mai auzit. Atunci am mancat pisica...Apoi am orbit...Tocmai atunci ne-a fost adus un caine. Asta a fost salvarea mea.",,Era acolo o femeie care isi tinea bebelusul in brate...Au tras mai intai in biberon, apoi in copil si abia dupa aceea au omorat-o pe mama...",,Nu vreau sa-mi aduc aminte. Dar trebuie sa le povestim oamenilor nenorocirea noastra. E greu sa plang de una singura..." Prea mult adevar in cartea asta, prea multa suferinta...