Romanul Ultimul Karamazov, ca si modelul lui, Fratii Karamazov, se invarte in jurul Grusenkai, para dulce, ca dupa soare. Daca ea nu ar exista, nu ar exista nici romanul. Toti karamazovii (aproape) se indragostesc de ea cu patima, cu furie, cu disperare, sunt gata sa traiasca si sa moara pentru ea. Ultimul Karamazov nu este, insa, niciodata, ultimul. 

 

Postmodernism pur, romanul lui Mihail Galatanu este un pariu literar nebunesc de riscant: autorul si-a propus sa rescrie/continue/replice romanul fundamental al lui Dostoievski. E o ambitie temerara. Cel mai greu de realizat, dintre toate lucrurile, sunt atmosfera dostoievskiana – si discursul, extrem de particular –, acea sfasiere slava a sufletului, si carnatia personajelor. Replica nu trebuie sa fie identica, ci doar verosimila. Canoanele sunt schimbate: Zosima (re)invie, Fiodor Pavlovici nu a murit, ci a fugit... Si mai departe veti descoperi citind Ultimul Karamazov.